Sari la conținut

#Rezist a ajuns și pe mărțisoare

Ghiocei, bufniţe sau flori de nu mă uita sunt câteva dintre modelele de mărţişoare pe care cei 240 de meşteri populari le-au adus la Târgul Mărţişorului de la Muzeul Ţăranului din Capitală. Printre mărţişoarele expuse sunt şi unele cu mesaj social precum #Rezist, realizate de artişti plastici. Târgul este deschis şi de 1 Martie.

Mărţişoarele expuse la Muzeul Ţăranului Român sunt din ceramică, din hârtie sau din lână, toate lucrate manuale.

Sofia Lopez e elevă în clasa a doua. A venit de la Cluj să aducă flori de nu mă uita şi ghiocei. Fiecare creaţie costă 10 lei.

„Eu am făcut nişte pacheţele cu floricele, pentru că am învăţat de la mama. Mama face de foarte mult timp şi eu am primit un fel de dar, că le fac foarte frumoase”, spune Sofia Lopez.

Mădălina Enache a venit la târg cu mărţişoare pictate manual.

„Ca simboluri am copaci înfloriți, păsări, flori, oițe, coșari, ghiocei, simboluri de primăvară”, spune ea.

Pe lângă mărţişoarele tradiţionale există şi unele cu mesaj social, precum #Rezist.

„Am vrut doar să ies din tiparul obișnuit de mărțișor”, spune Bogdan Călăraș, creatorul acestora.

Cine vrea să se întâlnească cu memoria obiceiului, cu forme noi de creativitate urbană şi de preluare a unor mitologii urbane deja intrate în mentalul colectiv poate să vină şi să facă o plimbare la noi la Muzeul Ţăranului, timp de 5 zile”, spune Lila Passima, directorul MȚR.

Târgul Mărţisorului e deschis până miercuri, zilnic între orele 10 şi 18. Intrarea costă patru lei.