Sari la conținut

Românii își fac propriile reguli de circulație pe autostradă

Avem puține autostrăzi, dar nu ştim să circulăm pe ele, este concluzia piloţilor profesionişti. Cu cât e mai aglomerat, cu atît pericolul creşte. Mulţi şoferi se grăbesc să ajungă la destinaţie şi atunci încalcă toate regulile: depăşesc pe banda de urgenţă sau chiar circulă pe contrasens.

Laurențiu Rădulescu, reporter Digi24: Am intrat de puțin timp pe autostrada A1. Pilotul Sorin Ene ne va spune cum să circulăm pe autostradă.

Întâlnim imediat un şofer care încalcă regula.

Sorin Ene: Avem o situaţie, un autoturism pe banda de urgență. Nu cred că are o problemă extraordinar de mare sau o pană imobilizantă.

În alte situaţii, şoferii chiar opresc pe banda de urgenţă deşi nu au o problemă tehnică la maşină. Un alt obicei greşit devenit regulă pentru şoferul român: să meargă doar pe banda a doua

Sorin Ene: Alegem banda 1 pentru a lăsa banda doi liberă pentru cei care vor să meargă mai tare. Trebuie păstrată o distanţă de cel puţin 60-70 de metri faţă de maşina din faţă. Pregătiți depășirea din timp, faceți depășirea în siguranță și apoi reveniți pe prima bandă.

La 130 de kilometri pe oră şi pe o autostradă denivelată, distanţa de frânare se modifică.

Sorin Ene: Anvelopa, starea asfaltului, faptul că nu avem un carosdabil perfect drept...aceste dâmburi te aruncă de pe şosea.

Nu prea ştim să conducem pe autostradă, trag concluzia specialiştii, care spun că nici atunci cînd au o pană sau o problemă tehnică mulţi şoferi nu reacţionează cum ar trebui

Sorin Ene: Dinamica se schimbă extraordinar de tare, aş recomanda calmul, nu tragem, nu bruscăm maşina, nu tragem brusc de volan.

Georgian Drăgan, purtător de cuvânt IGPR: „Cei care depăşesc pe banda de urgenţă sau cei care staţionează fără un motiv bine întemeiat riscă o amendă între 4 şi 5 puncte, mai exact între 580 si 725 de lei”.

Două mii de soferi au ramas pietoni în scurta vacanţă de Sfânta Maria.