Sari la conținut

Șase motive pentru care Bucureștiul a devenit căutat de turiști

Peste un milion de turişti străini au vizitat Bucureştiul, în 2016. Capitală a urcat pe locul 8, în topul creşterilor din UE. Ei au cheltuit circa 270 milioane de euro. Statisticile nu spun însă câţi turişti români au ajuns în Bucureşti. Pentru ei, am întocmit o harta a locurilor de neratat.

Statisticile arată că Bucureştiul a fost vizitat anul trecut de peste un milion de turişti, cu aproximativ 12% mai mult decât în 2015. Atracţiile sunt tot mai mari însă nu doar pentru străini, ci şi pentru români. Chiar dacă există multe trasee turistice şi, mai nou, aplicaţii care te ajută să vezi cele mai interesante locuri din oraş, mulţi vizitatori nu se pot hotărî când sunt întrebaţi ce locuri preferă în Bucureşti.

Portughezii au găsit soluţia perfectă împotriva caniculei: umbrelele atârnate! Găselniţă a ajuns şi la Bucureşti. Zeci de umbrele transformă pasajul Victoriei în cel mai colorat loc din oraş. Numărul turiştilor a crescut în această zona, iar trecătorii se opresc pentru a se fotografia”, relatează Ioana Mihalca.

Iar dacă tot va aflaţi pe Calea Victoriei, trebuie să ştiţi că este una dintre cele mai importante artere din centrul Bucureştiului. Are o lungime de aproape 3 km şi o istorie pe măsură.

Dacă sunteţi în căutarea unor locuri încărcate de istorie, Muzeul Naţional de Artă al României poate fi alegerea potrivită. Este unul dintre cele mai vizitate muzee din ţară noastră şi deţine cele mai bogate colecţii de artă românească medievală şi modernă. Fostul Palat Regal de pe Calea Victoriei are porţile deschise chiar şi către Sala Tronului”, spune Ioana Mihalca.

Atracţia principala a Palatului este salonul în care se organizau cele mai multe dintre ceremoniile oficiale, printre care şi Ziua Regelui. Sala Tronului era şi spaţiul în care se desfăşurau balurile regale.

Muzeul Naţional de Artă a primit aproape 100.000 de vizitatori numai anul trecut.

Dacă va număraţi printre cei care preferă verdele, din acest sezon puteţi vizită grădina Casei Universitarilor. Un loc care a fost redeschis recent, după mai bine de două decenii.

Capitală are destule locuri ascunse de ochii privitorilor. De exemplu, Grădina Universitarilor este un fel de junglă urbană, cu flori, legume şi copaci. În total, 4.000 de metri pentru relaxare.

Casă Universitarilor este o clădire construită pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Comuniştii i-au schimbat destinaţia şi au dat-o în folosinţă profesorilor. În spatele construcţiei se află un spaţiu verde, cu una dintre cele mai vechi sere din Bucureşti. Câţiva tineri cu iniţiativa au aflat despre acest loc şi au convins conducerea Universităţii să redea spaţiul publicului. Tot ei au curăţat zona, au plantat legume şi flori. Acum, oricine poate să devină..grădinar.

Cei mai mulţi aleg vara o escapadă la mare. Noi am găsit o alternativă...chiar în oraş.

Dacă preferaţi nisipul şi plajă, nu treabuie neapărat să ajungeţi pe litoral..vara „asta”. Chiar în Centrul Vechi al Bucureştiului găsiţi cel mai mare cartier al rulotelor cu mâncare din Europa de Est.

Farmecul străzilor şi al clădirilor istorice, magazinele, muzeele, restaurantele cu mâncare tradiţională, toate acestea au făcut rapid din Centrul Vechi al Bucureştiului una dintre principalele atracţii turistice.

La modă este acum aşa numitul Cartier al rulotelor. Este zona care aduce aduce marea la doi paşi de Universitate sau de Piaţa Unriii şi oferă relaxare, şezlonguri şi seri muzicale.

Tot în centrul vechi găsim cea mai veche berărie din România. Povestea să începe acum mai bine de 130 de ani. Oameni simpli, celebrităţi ale epocii, politicieni şi scriitori deveneau egali la Carul cu bere. Pe atunci, cei trei fraţi Mircea, originari din Ardeal, au venit în Ţară Românească, cu planuri mari. Victor, Ignat şi Nicolae Mircea voiau să deschidă un negoţ de succes. S-au gândit la o clădire impresionantă, aşa că au apelat la un arhitect polonez, acelaşi care a lucrat şi la Castelul Peleş. Construcţia a început în 1899 şi a durat numai 15 luni.

Comuniştii au naţionalizat restaurantul la sfârşitul anilor 40. Tot ei au ordonat că picturile de pe ziduri să fie acoperite. După 50 de ani, berăria a revenit în familia Mircea.

La final, ne urcăm pe „acoperişul" oraşului. Mai exact cu 137 de metri mai aproape de nori. Este cea mai înalta clădire din România şi locul ideal pentru cei care preferă o cină altfel. Până la urmă, Bucureştiul poate fi o destinaţie la înălţime.