Sari la conținut

Sporurile pe care RATB le acordă angajaţilor

După aproape doi ani de proces, cei trei directori demişi în 2013 au fost repuşi în funcţie. Florinel Badea, Virgil Chiru şi Constantin Duchin trebuie să fie acum şi despăgubiţi cu valoarea salariului pe 20 de luni, a primelor de sărbători şi a diverselor sporuri, plus tichetele de masă.

Vasile Petrariu, lider al Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti: „Foştii directori aveau în jur de 6.000-7.000 de lei, salariul de încadrare, fără indemnizaţii de conducere şi spor de vechime”.

Cornel Pieptea, viceprimar al Capitalei: „Suma care trebuie plătită: aproximativ 360 de mii de lei. Am solicitat deja conducerii RATB-ului să identifice persoanele care se fac vinovate în vederea recuperării prejudiciului”.

Sunt cheltuieli care împovărează bugetul societăţii, deja supus presiunilor pentru salariile angajaţilor. Un raport al Autorităţii Municipale de Reglementare în domeniul Serviciilor Publice arată că RATB are în acest moment aproape 11.000 de angajaţi, cam cu 3.000 mai mult decât ar avea nevoie în realitate - 9.050 angajaţi, iar pentru salariile lor regia plăteşte anual 505 milioane de lei, adică aproape întreaga subvenţie primită de la primărie. Din totalul numărului de angajaţi, 261 au funcţii de conducere.

Numărul şefilor a crescut cu 100 în ultimii şapte ani. Ca să le achite un salariu mediu lunar de 4.000 de lei, Regia cheltuie anual 4.800.000 de lei. Atâta ar costa şi producţia unui tramvai nou, performant.

Cornel Pieptea, viceprimar al Capitalei: „Consiliul General are control doar prin planul de administrare pe care îl dă Consiliului de Administraţie”.

Angajaţii RATB au salarii cuprinse între 1.000 de lei, pentru un casier, şi 2.500 de lei, cât primesc un şofer sau un vatman. Suma creşte când se adaugă cele 54 de sporuri şi prime.

Vasile Petrariu, lider al Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti: „Majoritatea drepturilor din contractul colectiv de muncă sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare. Mă refer la Codul Muncii. Clar că nu beneficiază un singur salariat de toate cele 54 de sporuri”.

Practic, aproape un sfert din banii primiţi de RATB de la primărie se duce pe aceste bonusuri. Unele ajung chiar şi la 150 la sută din salariu. Primele de vacanţă reprezintă 80 la sută din leafa pe o lună, la final de an se acordă al 13-lea salariu, iar naşterea unui copil este răsplătită cu 1.850 de lei. Toate acestea în condiţiile în care RATB e cel mai mare datornic la bugetul de stat, cu restanţe de peste 450 de milioane de lei.

Cornel Pieptea: „Într-adevăr, conform contractului colectiv de muncă, la nivelul RATB-ului, sporurile, primele şi bonificaţiile sunt în cuantum de 164 de milioane de lei. Asta pentru cei 10.600 de angajaţi. Trebuie ţinut cont că cei 4.000 de angajaţi care sunt şoferi, vatmani lucrează în condiţii speciale”.

În timp ce nimeni nu îşi asumă un plan coerent de reformă la RATB, patru directori generali s-au perindat la conducere în ultimii doi ani. Regia primeşte anual 530 de milioane de lei de la Primăria Capitalei şi are venituri proprii de 170 de milioane de lei. Anul 2014 l-a încheiat cu pierderi de 47 de milioane de lei şi cu o lungă listă de alte nevoi financiare care cad tot în sarcina banului public.

Ce sporuri acordă RATB

-spor de noapte - 25%

-spor de sărbători legale - 100%

-spor pentru ore suplimentare - 100%-150%

-spor de vechime - 5%-25%

-spor de conducere - 16%-18%

-primă anuală - echivalentul unui salariu

-primă de Paşti, Crăciun - 500 de lei

-primă de vacanţă - 80% din salariu

-primă pentru naşterea unui copil - 1.850 lei

-primă pentru şoferi - 3 zile în plus de concediu anual

sursa: raport AMRSP