Sari la conținut
News Alert

Stâlpi de plastic montați de pomană. Șoferii îi distrug, Primăria Capitalei plătește

Şoferii trec fără niciun fel de problemă peste stâlpii de protecţie. E ca şi cum aceştia nu ar exista. De altfel, nici nu e greu să faci lucrul acesta, pentru că separatoarele de benzi sunt de plastic.

Ştiu că nu îşi avariază maşina, aşa că îşi văd nestingheriţi de drum.

Anul trecut, Primăria s-a gândit să folosească stâlpii pentru a ţine şoferii departe de benzile dedicate transportului în comun. În realitate însă ideea a fost un eşec.

Recent, balizele au fost folosite şi pe bulevardul Buzeşti-Berzei la marcarea traseelor pentru biciclişti. Nici aici nu au rezistat prea mult.

De fiecare dată când vor să parcheze maşina pe trotuar, şoferii trec peste stâlpii de protecţie ai piste de biciclete. Iar în urma lor rămân astfel de semne ale unei investiţii inaugurate acum patru luni.

În total, aproximativ 15.000 de astfel de stâlpi au fost montaţi pe străzile din Capitală, începând din 2011.„Garanţia lor este de doi ani, ca orice produs, cu condiţia să nu fie vandalizat. Ele rezistă la câteva sute de treceri, până la o mie, dar ăştia trec încontinuu”, spune Radu Spirea, directorul general al companiei producătoare.

Administraţia Străzilor Bucureşti se gândeşte acum să înlocuiască stâlpii distruşi cu alţii, mai noi şi mai rezistenţi. Pretul va fi suportat însă tot de bucureşteni. Un metru liniar de balize costă aproape 60 de lei, iar în Capitală, separatoarele vechi au fost montate pe zeci de kilometri.