Sari la conținut

Zalău. Stresul funcționarilor publici se tratează cu vacanță în Alpi

După ce i-a consultat pe angajaţii primăriei, medicul a dat verdictul: un sfert dintre angajaţi au tensiunea mărită din cauza presiunii de la locul de muncă.

„Ne simţim stresaţi, normal că te stresează omul”, spune a angajată. „E destul de stresant, mi se par mai nervoși cei care primesc amenzile”, adaugă ea.

Specialistul în medicina muncii spune că nu doar condiţiile de muncă sunt de vină, ci şi alimentaţia: „Slănina, cârnaţii, mititeii, pălincuţa, vinişorul şi alte lucruri plăcute ardelenilor pot duce la hipertensiune arterială", avertizează medicul care a întocmit raportul.

„Porcul românesc este vestit pentru colesterol, porcul vietnamez nu are colesterol, colesterolul face rău la tensiune arterială”, spune Florin Moldovan, medic specialist în medicina muncii.

Odată rezolvată problema alimentaţiei, doctorul a trecut la recomandari anti-stres, împărţite după venitul funcţionarului. Celor mai avuţi le fac bine vacanţele la schi în Alpi şi croazierele pe Marea Mediterană: „În Alpi acolo poţi să practici schiul la nivel european, cu drumuri bune, cu servicii excelente şi de cazare”.

Pentru funcţionarii care care au salarii mai mici, specialistul recomandă plimbările în parc. Dar, atenţie! Doar alături de animalul de companie, nu de soacră sau de şef! Şi variante mai sunt...„Să meargă la ţară, să mai lucreze pământul, să facă rost de un bilet de la sindicat”.

Primarul Zalăului este convins că cetăţenii sunt cei care-i stresează pe funcţionari. „În momentul în care se repetă acelaşi tip de răspuns, când trebuie să spună de două ori, de trei ori, pentru că nu toată lumea înţelege la fel, se încarcă nervos şi deja începe să aibă acea atitudine acră, cum se spune, în faţa omului”, spune Radu Căpâlnaşiu, primarul municipiului Zalău.

Pentru analizele medicale ale angajaţilor, care sunt obligatorii, Primăria din Zalău a plătit aproximativ 7.000 de lei.