Topul celor mai periculoase orașe din România: Epicentrul violenței din țară este la Vaslui. Care este situația în București

Data actualizării: Data publicării:
Tânăr în hanorac ține un cuțit în mână
Un studiu recent plasează județul Vaslui pe primul loc din țară în privința incidentelor violente încheiate tragic. FOTO: Profimedia Images

Legendele urbane legate de violența vasluienilor par să aibă un sâmbure de adevăr. Un studiu recent plasează județul pe primul loc din țară în privința incidentelor violente încheiate tragic. De altfel, în zona de est a țării s-a înregistrat cea mai mare rată a criminalității, în perioada 2011-2020. La polul opus, orașul în care te poți plimba fără teamă pe străzi s-a dovedit a fi Bucureștiul.

O echipă de cercetători de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și specialiști de la Direcția de Statistică au făcut o analiză pentru a determina dacă există o legătură între rata omuciderilor și nivelul de trai. Au luat în calcul toate faptele de acest fel care s-au petrecut în perioada 2011- 2020.

Vaslui este județul în care au avut loc cele mai multe astfel de incidente. Media este mai mare de 4 la suta de mii de locuitori. Prin comparație, în București considerat cel mai sigur din acest punct de vedere, rata omuciderilor, în același interval de referință, a fost mai mică de 1 la suta de mii de locuitori.

Cele mai multe astfel de situații s-au înregistrat în mediul rural. După Vaslui, în topul județelor cu o criminalitate crescută, se mai situează și Tulcea și Galați, însă top 10 este completat de județe din Moldova, cu precădere, și se mai regăsesc două județe din Oltenia, Olt și Dolj.

După București, zonele considerate sigure sunt Arad, Timiș și Ilfov.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri