Charlie Ottley s-a întors în România ca să le ofere daruri copiilor care l-au jefuit astă vară, în Timișoara

Data publicării:
charlie-ottley
Charlie Ottley s-a întors în România ca să le ducă daruri copiilor care în vară i-au furat echipamentul de filmat FOTO: Digi24

Celebrul regizor britanic Charlie Ottley s-a întors în România, dar nu ca să filmeze un nou documentar despre țara noastră, ci ca să le ducă daruri copiilor care în vară i-au furat echipamentul de filmat. Cei mici au primit un laptop și o cameră foto, iar regizorul le-a promis că va face o expoziție cu imaginile surprinse de ei.

Vara trecută, regizorul britanic Charlie Ottley filma un clip de promovare a județului Timiș. Spre miezul nopții s-a așezat pe o bancă într-un parc. A fost momentul când doi copii au profitat de neatenția lui și i-au furat drona. Câteva zile mai târziu minorii au fost prinși de polițiști, iar regizorul a promis că se va întoarce cu daruri pentru copii.

„Am o provocare pentru voi. Vreau să vă ofer o șansă la o pasiune, o șansă la educație, o altă perspectivă. Le-am cumpărat o cameră foto. Dacă o vindeți, nu o să faceți mulți bani și vă rog să nu o vindeți. De asemenea, am cumpărat și un laptop”, le-a spus Charlie Ottley celor doi copii.

Cei mici au primit și un tutorial despre fotografiat și filmat de la regizorul britanic.

Cei doi copii provin dintr-o familie cu probleme. Mama are grijă singură de cei 7 copii, întrucât soțul ei este la închisoare. „Au primit copiii daruri și îi mulțumesc din suflet domnului Charlie... Am avut o părere foarte bună despre domnul Charlie și îi mulțumesc din suflet că fata mea și nepotul meu sunt lângă noi și nu sunt în altă parte”, spune mama, Sânziana.

Regizorul britanic trage astfel un semnal de alarmă pentru ceea ce înseamnă fenomenul infracționalității din țara noastră.

„Are 7 copii, nu poate munci pentru că este ocupată să se îngrijească de cei mici, deci nu poate face bani. Nu e o surpriză că acești copii fură, pentru că nu au multe opțiuni. Pentru mine, cel mai important este că putem să le dăm o direcție bună în viață. Nu sunt copii foarte cheltuitori, nu au nevoie de o grămadă de bani, dar e un start bun, au un laptop acum și pot să caute pe internet lucruri pe care să le facă”, a spus Ottley.

Charlie le-a dat și o temă celor mici: să facă multe fotografii pentru că la primăvară va organiza o expoziție, iar parte dintre ele vor fi vândute peste hotare. Banii vor merge pentru ajutorarea familiei.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri