Activele Enel ar putea fi achiziţionate de o companie de utilităţi din Grecia

Data publicării:
Enel
Activele Enel din România ar putea fi achiziţionate de o companie din Grecia. Foto: Profimedia Images

Public Power Corp (PPC), cea mai mare companie de utilităţi din Grecia, a anunţat că a semnat un acord de exclusivitate cu compania italiană Enel privind posibila achiziţie a activelor acesteia din România, informează Agerpres.

Potrivit PPC, în timpul discuţiilor cu caracter exclusiv, care vor avea loc până la sfârşitul lunii ianuarie 2023, compania elenă va efectua un audit financiar al activelor. După finalizarea auditului, boardul PPC va decide dacă compania elenă va depune o ofertă angajantă către Enel.

Luna trecută, cu prilejul prezentării noii sale strategii actualizate, Enel SpA a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă. Cea mai mare parte a planului de vânzare de active - care vizează printre altele active din România, Argentina şi Peru - va fi realizată până la finalul lui 2023.

În România, Enel are aproximativ trei milioane de clienţi, în Muntenia Sud, inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri