Sari la conținut

Airbus își face fabrică la Ghimbav. Șantierul se va deschide în mai puțin de o lună

Proiectul fabricii a fost făcut de o firmă de arhitectură din Braşov în colaborare cu proiectanţi din Franţa. Va avea o suprafaţă de aproape 3 hectare, iar halele de producţie vor ocupa 9.600 de metri pătraţi. Primarul din Ghimbav, Dorel Toma, este foarte încântat de investiţie şi spune că a avut numai de câştigat de pe urma multinaţionalelor care şi-au făcut fabrici lângă Braşov.

Dorel Toma, primar: „O să avem o întâlnire cu domnul prefect, cu vicepreşedintele Consiliului judeţean, că vrem să dăm o mână de ajutor, pentru ca autorizaţia să iasă cât mai repede”.

Fabrica de elicoptere va fi ridicată în partea de nord a oraşului, iar lucrările vor dura cam un an. Proiectul include construirea unor spaţii pentru depozitarea, producţia şi testarea elicopterelor, dar şi spaţii pentru birouri.

În Braşov mai funcţionează alte două multinaţionale din industria aeronautică, aşa că, spun investitorii, oraşul Ghimbav ar putea deveni unul dintre pilonii domeniului aviaţiei din România.

Statul român negociază acum cu Airbus ca o parte din componente să fie făcute de specialiştii de la IAR Ghimbav, care de mai bine de 40 de ani asamblează şi repară elicoptere Puma.

Constantin Dugulean, analist economic: „Această firmă îi va plăti mai bine şi vor părăsi IAR şi vor merge la această firmă. Știm cât de greu se formează un specialist şi cât de greu se păstrează, dacă pe piaţa muncii apare un nou competitor”.

Pentru început, Airbus Helicopters va crea 400 de locuri de muncă pentru care deja a început recrutarea şi chiar pregătirea specialiştilor.

Aproape 50 de oameni au plecat la cursuri de specializare în Franţa, iar lor li se pot alătura cei 25 de absolvenţi care termină în fiecare an, la Braşov, specializarea construcţii aerospaţiale de la Universitatea Transilvania.

Airbus are 55.000 de angajaţi şi produce avioane şi elicoptere în 16 ţări.