ANALIZĂ. Insolvența, ultima modă. De ce apelează firmele la această procedură

Data publicării:
1903insolventa-55724

Jumătate din firmele care au ajuns la insolvență au făcut-o din proprie inițiativă. Iar de cele mai multe ori se caută protecție față datoriile către stat. Până și buticurile de colț de stradă au avut revelația insolvenței.

2012 a fost primul an în care numărul de insolvenţe a crescut mai repede decât ritmul înmatriculărilor de firme. Anul trecut, numărul firmelor nou înmatriculare a avansat cu doi la sută, pe când cel al intrărilor în insolvență cu 14 la sută, potrivit unui studiu al Coface.

Sunt cifre care descriu situația economică generală, dar și intrarea în această modă a insolvenței. Peste jumătate din numărul total de insolvenţe din 2012 au fost iniţiate la solicitarea debitorilor, adică firmele însele au decis că nu mai fac faţă plăţilor. Teoretic, procedura de insolvenţă presupune o restructurare a activităţii firmei şi nu intrarea direct în faliment. În practică, însă, mai ales patroni de firme mici aleg insolvenţa ca să scape de creditori cel puțin o vreme. E gratis și se poate câștiga timp și bani.

Un exit strategy pentru o microîntreprindere este mult mai simplu de gândit în condițiile în care majoritatea nu au investiții pe termen lung, relații comerciale complexe, riscul reputațional este mai mic și calibrul mic face ca o eventuală intrare în insolvență, închiderea eventual face să nu afecteze aproape deloc administratorul, care este de multe ori și patronul afacerilor respective”, spune Iancu Guda, manager în cadrul Coface România.

S-a ajuns ca, anul acesta, ponderea firmelor mici în totalul insolvenţelor să fie de 85 la sută. Şi asta pe fondul acumulării de datorii, care au făcut ca tot multe firme mici să apeleze la insolvenţă pentru a se proteja.

Potrivit datelor Coface, 20 la sută din totalul de 400.000 de microîntreprinderi active au un risc ridicat de a intra în insolvenţă. Asta înseamnă că circa 80.000 de firme mici au un grad de îndatorare de peste sută la sută.

Odată intrate în incapacitate de plată, falimentul este aproape sigur. Firmele care intră în insolvenţă au o rată de succes de ieşire de circa trei la sută. Restul de 97 la sută merg în faliment şi trag după ei şi alte firme, la fel de fragile. Iar creditorii ajung să-şi recupereze banii foarte puţine. Reţeta insolvenţei va avea destul adepţi şi anul acesta. Coface estimează o majorare a numărului de microîntreprinderi în insolvenţă cu 20 la sută.

Guvernul vrea să modifice legea insolvenței în așa fel încât procedura să fie mai greu accesibilă. Statul vrea de fapt să-și protejeze încasările căci cele mai multe firme cer protecția tocmai pentru a suspenda plățile la buget.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...