Sari la conținut

Arabia Saudită plăteşte rolul jucat în ieftinirea petrolului

În momentul în care a trimis piaţa petrolului la vale, cu speranţa că va opri sondele din Statele Unite, Arabia Saudita miza pe faptul că are suficienţi bani cât să suporte consecinţele acestei strategii. Dar, în ultimele luni, rezervele valutare aflate la dispoziţia regelui şi a guvernului au început să fie cheltuite mult prea repede.

Potrivit Financial Times, dacă în octombrie anul trecut rezervele Arabiei Saudite se ridicau la peste 750 de miliarde de dolari, pâna în martie au scăzut cu 47 de miliarde, dintre care, 36 de miliarde au fost cheltuite doar în primele trei luni ale acestui an. Adică după încoronarea noului regel Salman.

Încasările bugetare ale administraţiei Saudite sunt lovite în continuare de preţul scăzut al petrolului. Preţ care a crescut în ultima perioadă cu 40% şi a ajuns la 67 de dolari pe baril în cazul sortimentului Brent. Ultimele evoluţii ascendente au fost generate şi de o slăbire a dolarului, însă presiunea este evidentă.

În momentul în care cotaţiile se vor stabiliza bine peste 65 de dolari, revine eficienţa în exploatările de şist americane şi atunci strategia saudită pierde din putere.

Unul dintre evenimentele care a urcat uşor preţul petrolului luna trecută a fost războiul pe care l-a declanşat Arabia Saudită în Yemen împotriva rebelilor houthi, susţinuţi de Iran. Acţiunea militară pune de asemenea presiune pe bugetul saudiţilor al cărui deficit ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari, anul acesta, potrivit bancherilor.

Însă o presiune mai mare decât cea a cheltuielilor militare este cea a cheltuielilor sociale.

La venirea sa pe tron, după moartea regelui Abdulah, noul rege Salman a promis construirea de case, înfiinţarea unor noi programe naţionale de sănătate, precum şi demararea unor ample lucrări de îmbunătăţire a infrastructurii. Însă economiştii avertizează că Arabia Saudită trebuie să îşi raţionalizeze cheltuielile publice dacă nu vrea să intre într-o criză de lichiditate.

Iar regele Salman pare conştient de această problemă. Acum câteva zile a remaniat guvernul şi a convocat mai mulţi tehnocraţi în cabinete cheie. Totuşi tehnocraţi în alte domenii decât cele pe care le gestionează acum în guvern. Un fost preşedinte al gigantului petrolier Aramco a preluat Ministerul Sănătăţii, semn că regele Salman îşi doreşte în jurul său oameni care ştiu cum să gestioneze banii publici.