Sari la conținut

Cea mai mare daună din istoria asigurărilor de clădiri din România

Fabrica de mobilă de la Balotești distrusă în urma unui incendiu, la finalul lunii iunie, ar putea fi cea mai mare daună din instoria asigurărilor de clădiri din România.

inceput incendiu Balotesti 2

Foto: DigiVOX

Asigurătorul ar putea plăti proprietarului cel puţin 5 milioane de euro, scrie Profit.ro. Suma ar fi un record pentru poliţele care vizează doar asigurarea clădirii.

Un scurtcircuit ar  fi cauza incendiului devastator care a făcut scrum depozitele din localitatea ilfoveană Baloteşti. În plus, pentru că nu existau măsuri minime de protecţie împotriva incendiilor şi asta a favorizat extinderea flăcărilor pe o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi.

Au existat și daune mai mari, însă acestea au fost plătite în baza unor polițe complexe, care au acoperit şi pagubele provocate altor persoane sau pierderile de profit ca urmare a întreruperii activității. Cea mai mare valoare, de aproximativ 40 de milioane de euro, a fost achitată pentru clădirea Millennium Center din Bucureşti, cuprinsă de un incendiu în 2009. În acest caz însă, majoritatea banilor au reprezentat pierderile de profit.