Sari la conținut
News Alert

Coface: Aproape o firmă din două are risc mare de insolvență

Explicația acestui fapt este polarizarea mare a firmelor din România din punct de vedere a performanțelor. Cele mai mari 10% firme obțin aproape 91% din totalul veniturilor înregistrate.

Aproape jumătate dintre companiile active în România prezintă un risc de insolvență ridicat, spun economiștii Coface potrivit unui comunicat de presă, informează Agerpres.

"Ponderea foarte ridicată a companiilor cu risc major de insolvență este explicată de fenomenul polarizării firmelor românești, mult mai accentuat comparativ cu ceea ce observăm în Ungaria, Polonia sau Cehia. Spre exemplu, cele mari mari 10% din firmele românești dețineau la sfârșitul anului 2015 aproape 91% din totalul veniturilor înregistrate de către întreg mediul de afaceri, în timp ce această pondere este mult mai scăzută în cazul Ungariei (72%), Poloniei (68%) sau Cehiei (59%)", se arată în document.

Potrivit acestuia, 99% dintre companiile românești se luptă pentru o cotă de piață de maximum 33%, în condiții de concurență foarte agresivă și economie subterană mult mai ridicată decât media înregistrată în UE.

"7 din 10 companii își plătesc mai târziu furnizorii comparativ cu durata medie de colectare a creanțelor și rotație a stocurilor. Dintre acestea, 60% își finanțează investițiile pe termen lung, 30% își rambursează creditele bancare contractate pe termen lung (soldul creditului bancar acordat companiilor scade cu aproximativ 5% de an—la-an) și/ sau plata unor dividende (în condiții fiscale avantajoase de impozit diminuat la 5%), în timp ce 10% își finanțează companii din grup", menționează sursa citată.

Conform Coface, soldul creditului furnizor s-a dublat de la momentul impactului crizei financiare până în prezent, crescând de la 168 miliarde lei (2007) la aproape 340 miliarde lei (2016), în timp ce soldul creditului bancar a crescut doar cu aproximativ 30 miliarde lei.

"Durata medie de colectare a creanțelor a crescut de la 60 zile (2007) la aproape 114 zile (2015), iar estimările Coface indică un nivel de 118 zile pentru 2016. Practic, insolvența unei companii românești în anul 2017 va genera pierderi financiare de două ori mai mari partenerilor de afaceri. Nu întâmplător primul trimestru al anului curent a debutat cu un cuplu unic: minimul istoric al insolvențelor nou deschise & maximul impactului financiar (pierderi cauzate creditorilor) propagat în mediul de afaceri. Prin acordarea termenelor de plată, furnizorii sunt cei mai mari creditori ai companiilor, creditul comercial reprezentând 42% în totalul datoriilor (comparativ cu 29% în 2008), în timp ce creditul bancar are o pondere de doar 21% (comparativ cu 24% în 2008)', informează Coface.