Sari la conținut
News Alert

COMUNICAT. RCS & RDS contestă abordarea ANCOM, care ignoră interesele milioanelor de utilizatori ai serviciilor de telefonie din România de a beneficia de tarife mai mici

Tarifele de interconectare din România sunt cele mai mari din rândul statelor comunitare, raportate la puterea de cumpărare. Un studiu PriceWaterhouseCoopers arată şi că autorităţile de reglementare în comunicaţii din Uniunea Europeană sunt în plin de proces de recalculare a acestor tarife, ceea ce va duce ulterior la preţuri mici pentru serviciile de telefonie şi internet. La noi, însă, arbitrul ANCOM a decis să îngheţe aceste tarife, deşi ar trebui să fie cel puţin la jumătate, în beneficiul consumatorilor, spun operatorii de telecomunicaţii. Compania RCS & RDS va contesta decizia arbitrului telecom la Comisia Europeană.

„Autoritatea a decis să trimita decizia mai departe către aprobare către Comisia Europeană. Dacă nu va ţine cont de poziţia noastra de a reanaliza pe baza de elemente concrete, pe care vrem să le vedem în studiul pe care l-au făcut, vom merge mai departe în contestarea măsurii autorităţii. În mod sigur vom depune o sesizare şi la comisiile parlamentare care controlează ANCOM”, a declarat, miercuri, Valentin Popoviciu, vicepreședintele RCS & RDS. „În momentul în care asistăm din partea Autorităţii la elemente care pot bloca dezvoltarea, considerăm că este oportun să mergem mai departe cu demersul nostru, către Comisia Europeană, astfel încât să vedem dacă interesul utilizatorilor este important sau nu pentru Autoritate, şi considerăm că vom merge mai departe cu demersul nostru legal, astfel încât să protejam interesele consumatorilor şi să mergem pe tarife calculate pe costuri pentru aceste servicii reglementate”, a anunțat Valentin Popoviciu.

„Tariful de interconectare a reprezentat un element de bază esenţial fără de care ofertele cu trafic nelimitat nu ar fi fost posibile în momentul de faţă. Înainte nu vedeam sub nicio formă un preţ rezonabil la pachetele de minute nelimitate către alte reţele, iar evoluţia aceasta poate să continue. Decizia ANCOM are efect asupra tuturor cetăţenilor români”, a explicat Valentin Popoviciu.

„Cu cât amânăm acest demers mai mult, cu atât o posibilă reducere de tarife se duce mai departe în timp, astfel încât consumatoriii vor plăti în continuare preţuri mai mari pentru servicii pentru care, în mod rezonabil, ar trebui să plătească mai puţin”, a punctat vicepreședintele RCS & RDS.

COMUNICAT RCS & RDS:

„ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații) acționează contrar intereselor a milioane de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă și fixă din România de a beneficia de tarife mai mici pentru serviciile de telefonie, prin:

- menținerea fără scăderi a vechilor tarife de interconectare reglementate, acestea fiind calculate pe baza unor informații vechi din perioada 2010 - 2012 privind costurile operatorilor de comunicații electronice, și prin

- amânarea actualizării analizei privind costurile operatorilor, pe care ar trebui să se bazeze reducerea tarifelor de interconectare.

În consecință, este probabil că utilizatorii serviciilor de telefonie mobilă din România nu vor beneficia în perioada următoare de noi ofere din partea operatorilor la fel de spectaculoase precum cele lansate după 2014, când tarifele de interconectare pentru telefonia mobilă (numite și MTR) s-au redus de la 3,07 eurocenți/minut la 0,96 eurocenți pe minut

Tariful de interconectare este unul dintre cele mai importante elemente de cost ale operatorilor de comunicații electronice atunci când utilizatorii serviciilor de telefonie efectuează apeluri dintr-o rețea în alta. Aceste tarife de interconectare trebuie plătite de operatorul din rețeaua căruia se inițiază apelul către operatorul în rețeaua căruia se termină apelul; ele sunt reglementate de ANCOM în funcție de costurile operatorilor cu furnizarea serviciului de interconectare. La precedenta reglementare a nivelului tarifelor de interconectare, din 2014, s-au folosit date privind costurile operatorilor datând din perioada 2010-2012, care acum sunt deja vechi și depășite. Deci ANCOM ar fi trebuit să procedeze deja la actualizarea analizei privind costurile operatorilor, în interesul milioanelor de utilizatori ai serviciilor de telefonie din România, nu să o amâne din nou.

Deși tarifele de interconectare din România sunt la nivel nominal apropiate de media din Uniunea Europeană (fiind deja chiar mai mari decât media europeană), raportat la puterea de cumpărare a românilor aceste tarife sunt cele mai mari din UE potrivit unui studiu independent comandat de RCS & RDS companiei PwC Romania (PriceWaterhouseCoopers) și publicat astăzi.

Mai mult, alte autorități din Uniunea Europeană sunt la al doilea pas de recalculare a costurilor tarifelor de interconectare mobilă, recunoscând importanța acestora în ceea ce privește tarifele pe care le plătesc consumatorii. De exemplu, Spania și Franța au în curs demersuri prin care tarifele de interconectare vor înregistra scăderi până la niveluri de 0,65 eurocenți/minut, respectiv 0,74 până la 0,68 eurocenți/minut, în condițiile în care puterea de cumparare în aceste două țări este semnificativ mai mare decât în România.

ANCOM declară public că „are în vedere includerea revizuirii modelului LRIC pur în planul de acțiuni al anului 2018”. Din păcate, încălcându-și grav obligația legală de a acționa cu obiectivitate, ANCOM declară public și că „este greu de presupus că o actualizare a modelului de cost poate conduce la o valoare a tarifului de terminare substanțial mai redusă decât cea în vigoare la momentul actual”.

RCS & RDS își exprimă speranța că ANCOM își va revizui această abordare contrară intereselor milioanelor de utilizatori ai serviciilor de telefonie din România și va derula procesul de actualizare a tarifelor de interconectare cu prioritate și în mod obiectiv”.

Citiți aici studiul PwC „Impactul reducerii tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile asupra pieței de telecomunicații”

(sursa: comunicat RCS & RDS)