Sari la conținut
News Alert

Primele patru benzinării sub franciza Țiriac se deschid săptămâna viitoare

Țiriac Energy, divizia de energie a grupului Țiriac, deschide săptămâna viitoare primele patru benzinării în franciză, în urma unei investiții de 200.000 de euro, și pregătește construirea unui lanț de 150 de stații complet automatizate.


Compania vrea să rebranduiască benzinării independente și să atragă 50 de parteneri în afacere, potrivit Profit.ro. Lanțul de benzinării în franciză va funcționa sub numele Țiriac Energy – Sincro. Primele patru astfel de benzinării vor fi deschise în Botoșani, Zalău, Șimleu-Silvaniei și în comuna Dorobanțu (Constanța).

În fiecare dintre cele patru stații, investiția în branding s-a ridicat la 50.000 de euro. Companiile vizează stațiile poziționate atât în zone urbane, cât și pe drumurile naționale. Adițional rețelei de benzinării în franciză Țiriac Energy – Sincro, compania are în plan poziționarea în zonele urbane, dar și în cele de tranzit, a 150 de stații de carburant inovatoare fără personal, self-service, care mizează pe rapiditate și pe nevoia clienților de a alimenta ușor și în proximitate. Acestea vor opera sub titulatura Țiriac Energy – Prompt. Ion Țiriac, fost tenisman și actual om de afaceri, este creditat la acest moment de Forbes cu o avere de 1,1 miliarde dolari.