Cum scăpăm de electrocasnicele stricate fără a plăti amenzi

Data publicării:
electrocasnice - mfax-1

Legea care intră în vigoare la sfârşitul săptămânii le impune o limită de reciclare producătorilor de electrocasnice.

La 100 de unităţi puse pe piaţă urmează ca ei să fie responsabili de reciclare, respectiv colectarea a 40% din aceste echipamente”, explică Valentin Negoiţă, preşedintele asociaţiei Ecotic.

Pentru că limitele sunt greu de atins, magazinele de electrocasnice oferă şi reduceri pentru echipamentele date la schimb.

Reducerea porneşte de la 100 de lei în funcţie de valoarea produsului şi de tipul de electrocasnicului predat”, spune Florin Dima, director de magazin.

„Am dus-o eu. Ne-am cam chinuit cu ea, că e totuşi grea o maşină de spălat. 18% parcă a fost reducerea la cea nouă”, spune un client.

În următorii şase ani, ţinta pentru producători creşte, iar în 2021, proporţia dintre echipamentele vândute şi cele reciclate trebuie să fie de 65 la sută. Amenzile pot ajunge până la 50.000 de lei. În prezent, firmele de colectare şi reciclare adună de prin casele românilor aproape 30.000 de tone de deşeuri electrice şi electronice anual. Puţin, spun cei din domeniu, în condiţiile în care 64% dintre români susțin că au prin casă un televizor, un fier de călcat sau un feon stricat.

În fiecare lună, într-un mic depozit din Capitală se strâng în jur de 10 tone de calculatoare, imprimante şi laptopuri stricate. O parte dintre ele sunt reparate şi donate apoi şcolilor din toată ţara.

Practic reutilizăm 40% din echipamentele care ajung la noi. (...) În medie între 4-6-7 ani. Când l-am recondiţionat evaluăm la un timp de 2-3 ani cât mai poate fi folosit. Oferim o garanţie de un an”, susține Patrick Ouriaghli, directorul de la „Ateliere fără frontiere”.

Ce nu poate fi reparat este dezmembrat şi vândut apoi pe bucăţi către fabricile de reciclare. Aşa se face că zincul din telefoane este folosit la realizarea unor balustrade, iar aurul din consolele de jocuri pentru bijuterii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri