Economia Franței funcţionează la 65% din capacitate din cauza pandemiei de coronavirus

Data publicării:
femeie care se plimba cu masca in fundal cu turnul eiffel
Paris în timpul pandemiei de coronavirus. Foto: Getty Images

Măsurile de izolare destinate combaterii pandemiei de coronavirus au antrenat o diminuare a activităţii economice cu aproximativ 35% în Franţa, cu efecte diferite în rândul sectoarelor economice, a estimat joi Institutul Naţional de Statistică din Franţa (INSEE), potrivit Agerpres, care citează AFP.

INSEE a comparat "nivelul de activitate din săptămâna aceasta cu cel aşteptat într-o săptămână normală" şi a ajuns la concluzia că activitatea economică şi cheltuielile gospodăriilor sunt la aproximativ 65% de nivelul normal.

Pentru a evalua pierderile de activitate în rândul diferitelor sectoare, INSEE a utilizat datele trimise de companii şi federaţii profesionale, precum şi, în mod inedit, datele privind consumul de energie, utilizarea transporturilor feroviare sau tranzacţiile cu cardurile bancare. După analiza acestor date, INSEE a ajuns la concluzia că dacă activităţile agricole "ar urma să continue într-un ritm apropiat de cel normal", la fel ca şi în cazul industriei agroalimentare, în schimb "în restul industriei, va fi menţinută doar jumătate din activitate".

În acelaşi timp, sectorul construcţiilor a înregistrat o pierdere masivă de 89%, serviciile una de aproximativ 36%, unele dintre aceste servicii fiind foarte afectate, precum transporturile, hotelurile şi restaurantele, însă altele mult mai puţin precum telecomunicaţiile. Serviciile precum cele de educaţie, îngrijirea copiilor şi activităţi sportive au înregistrat o diminuare a activităţii de 14%.

În concluzie, cifrele care arată o pierdere de activitate de aproximativ 35% "par coerente cu primele informaţii disponibile cu privire la situaţia salariaţilor, din care o treime sunt în activitate la locul obişnuit de muncă, o treime sunt în telemuncă iar o treime sunt în şomaj parţial", precizează INSEE.

De asemenea, Institutul naţional de statistică din Franţa (INSEE) susţine că în prezent consumul gospodăriile este cu 35% sub nivelul normal, ca urmare a reducerii la minim a anumitor cheltuieli, precum cele pentru textile, articole de îmbrăcăminte dar şi anumite bunuri din industria manufacturieră.

Ca urmare a situaţiei incerte, INSEE a decis să suspende publicarea prognozelor de creştere anuală. Evoluţia PIB-ului "este strâns legată de scenariu de ieşire din criza sanitară", subliniază INSEE.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...