Sari la conținut

Prețurile istorice de pe bursa energiei, plătite de consumatori

Nota de plată pentru cotaţiile suspecte de pe bursa de energie va ajunge tot la consumatorii finali, spun reprezentanţii Autorităţii de Reglementare din Energie. Adică 450 de milioane de lei din pierderile suportate de companii ar putea fi decontate de clienţii casnici. Între timp, autorităţile au redus motoarele investigaţiei deschise pentru 18 companii de furnizare a energiei, relatează Digi24.

După ce preţurile de pe bursa de energie au ajuns în februarie la 680 de lei pentru un megawatt oră, de peste patru ori mai mari decât într-o perioadă normală, autorităţile au început o investigaţie. Tot în februarie au luat singura decizie de până acum în acest caz: au retras licenţa pentru două companii. Alte patru firme au fost ameninţate cu acelaşi lucru pentru că au denunţat contractele de furnizare a energiei, iar acest lucru a dezechilibrat toată bursa.

Nu putem vorbi de vreo decizie. Au fost nişte audieri”, spune Claudiu Dumbrăveanu, director în Autoritatea din domeniul Energiei.

Nu cred în măsurile extreme, că anularea licenţelor unor societăţi este soluţia la ceea ce s-a întâmplat în iarna aceasta”, spune Corina Popescu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei.

Cu toate astea, firmele au adus pierderi de aproape 450 de milioane de lei, potrivit Autorităţii de Reglementare. Adică traderii care aveau contracte de livrare a energiei electrice către furnizori precum Enel, E.ON, CEZ sau Electrica nu şi-au mai onorat contractele pe motiv că ar fi o criză energetică. În aceste condiţii, cantităţile care lipseau au fost cumpărate de aceşti furnizori la preţuri foarte mari de pe bursă, iar dacă nu vor putea recupera pierderile de la traderi, le vor pune în facturile clienţilor finali.

Dacă această valoare nu va putea fi recuperată de la partenerul de contract şi în urma unei decizii definitive a instanţei, va fi înregistrată ca creanţă şi va fi transferată clientului final”, spune Claudiu Dumbrăveanu.

În acele contracte s-a invocat criza energetică din România ca şi caz fortuit”, spune Irina Moinescu, partener la o casă de avocatură.

Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut, însă avocaţii spun că preţurile cresc în fiecare iarnă, deci nu se pune problema că acest lucru a fost unul imprevizibil. În concluzie, autorităţile spun acum că piaţa nu a fost manipulată, ci a reacţionat la declaraţiile ministrului Energiei care a spus că ne paşte o criză energetică.