Sari la conținut

Reportaj| Imagini în premieră de la Trezoreria Statului

Trezoreria Statului este locul unde liniştea poate fi tulburată doar de nişte grafice complicate. Pentru prima dată, o echipă de televiziune a pătruns în camera în care se iau decizii cruciale - acolo se stabilesc licitaţiile prin care sunt acoperite datoria statului şi depăşirile bugetare. Toate etapele prin care Statul se împrumută pe piaţa monetară, într-un reportaj în exclusivitate pentru Digi24.

Aflăm adesea de la ştiri detalii despre cât de scump se împrumută Statul pentru a acoperi deficitul bugetar şi a refinanţa datoria publică. Prea rar este însă explicat şi mecanismul prin care se face asta.

Ministerul Finanţelor derulează toate licitaţiile prin Banca Naţională a României. Modul în care se fac operaţiunile este prezentat chiar din locul în care sunt primite ofertele băncilor la o licitaţie.

Agentul nostru de derulare a licitaţiilor este Banca Naţională a României. Una dintre persoanele de aici din acest birou merge la BNR, acolo se derulează licitaţia. Şi există o procedură specifică cu termene foarte clare. Între orele 10 şi 12 se primesc ofertele de la cei opt dealeri primari care pot pune oferte în aplicaţia electronică dezvolatată de banca naţională. La ora 12 se închide practic transmiterea ofertelor. Şi există o perioadă de jumătate de oră în care se derulează procesul de transmitere a ofertelor scanate şi semnate de către dealerii primari”, spune Ștefan Nanu, șeful Trezoreriei.

Dealerii vin cu mai multe niveluri de randamente (dobânzile solicitate de ei la banii împrumutați statului), iar statul acceptă nivelul de randament pe care îl consideră rezonabil.

Începutul anului a fost greu pentru Ministerul Finanţelor. În primele luni, statul a obţinut împrumuturi cu dobânzi mai mari şi a refuzat în câteva rânduri ofertele băncilor. Trei licitaţii au fost anulate în acest an din această cauză. Deciziile se iau la Ministerul Finanţelor şi totul nu durează mai mult de câteva minute.

”E foarte important contextul regional. Orice ştire care apare, bineînţeles, e monitorizată şi poate influenţa contextul pieţei. Nu numai ştirile interne, dar câteodată sunt importante ştirile externe. Avem voie într-o licitaţie să acceptăm ceea ce am anunţat, să anulăm licitaţia sau să luăm parţial ceea ce am anunţat sau chiar să luăm mai mult”, spune responsabilul Trezoreriei.

După ce este validată tranzacţia, se fac plăţile dintr-un birou în care nu are acces orice angajat de la Finanţe. Aici este biroul în care se fac operaţiunile Trezoreriei cu sistemul bancar.

Par nişte birouri obişnuite. Dar ce se întamplă înauntru e departe de a fi doar o rutină de birou.

Anul acesta Statul şi-a propus să se împrumute de pe piaţa financiară cu 68 de miliarde de lei.

În primele trei luni a obţinut din licitaţii aproape 8 miliarde şi jumătate de lei. La ultima licitaţie au fost scoase la vânzare titluri de stat în valoare totală de 1,1 miliarde de lei.