Poroșenko propune României să folosescă depozitele de gaz din Ucraina

Data publicării:
poroseko iohannis

FOTO: presidency.ro

„Am propus părţii române să folosim potenţialul depozitelor de gaze din Ucraina şi cu eforturi comune să asigurăm securitatea energetică nu numai a Ucrainei şi a României, ci a întregii regiuni”, a afirmat președintele Poroșenko în declarația comună cu președintele Klaus Iohannis, făcută la Palatul Cotroceni.

„De asemenea, am propus să continuăm discuţia privind interconectarea sistemelor energetice ale statelor noastre, datorită cărora România va fi încă o ţară de la care Ucraina ar putea să importe gaze şi îi mulţumesc domnului preşedinte pentru susţinerea acestei iniţiative”, a mai spus președintele ucrainean.

Ucraina, care importă gaze de la Rusia, a avut mai multe diferende cu Moscova legate de prețul gazului, încă înainte de anexarea Crimeei. În 2008, chiar și Europa a avut de suferit, în condițiile în care o parte din importurile sale de gaze rusești tranzitează teritoriul Ucrainei, iar Gazprom sistase total aprovizionarea conductelor din Ucraina. Atunci s-a pus problema, la nivel european, a securității energetice a UE și a independenței energetice. În strategia UE figurează și construirea unor sisteme de conducte între vecini, prevăzute cu posibilitatea tehnică a unui flux reversibil (în ambele direcții). România are gazoducte prin care importă gaz rusesc și care vin din Ucraina (pe la Isaccea și Medieșu Aurit), dar gazul circulă într-un singur sens.

România a construit un interconector de gaze cu Ungaria, planurile sunt avansate și pentru unul cu Bulgaria, iar cu Moldova a realizat interconectorul Iași-Ungheni, deocamdată neutilizabil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...