Sari la conținut

Prețul de modernizare a kilometrului de cale ferată, la concurență cu cel al kilometrului de autostradă nouă

Investiţiile necesare pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Constanţa-Mangalia, lung de 43 de kilometri, se ridică la circa 160 milioane euro, a declarat joi Marius Chiper, director general al CFR SA, compania care administrează infrastructura de cale ferată din România.

Linia menționată este neelectrificată, simplă, deci nu permite circulația concomitentă a trenurilor în ambele direcții. Chiper nu a explicat în ce ar consta modernizarea liniei.

Pe tronsonul de cale ferată învecinat, anume Bucureşti-Constanţa, au fost făcute până acum investiţii importante de modernizare, estimate la aproape un miliard de euro şi care au durat circa 10 ani. În urma investiţiei, un tren de călători face mai puţin de două ore şi jumătate între Bucureşti şi Constanţa, faţă de peste patru ore anterior. 

Însă pe segmentul Constanţa-Mangalia, din cauza unei infrastructuri învechite, trenurile circulă cu o viteză medie de circa 20 kilometri pe oră.

”Investiţiile suplimentare pentru modernizarea secţiunii Constanţa-Mangalia le estimăm la 160 milioane euro. E o linie importantă doar în sezon. Vrem sa facem parteneriate public-private cu firmele interesate, pentru a putea moderniza secţiunea respectivă”, a spus Chiper.

Totuşi, pentru derularea investiţiei este nevoie mai întâi de realizarea unui studiu de fezabilitate, iar şeful companiei de infrastructură feroviar nu a furnizat niciun termen pentru o eventuală lucrare de modernizare.

Infrastructura feroviară învechită de pe Litoral creează probleme transportatorului feroviar de călători CFR Călători, care a pierdut masiv pasageri în ultimele decenii în favoarea transportatorilor rutieri de călători, mai ieftini şi mai flexibili.

Patru milioane de euro pe kilometru

Costurile plătite de către stat pentru reparararea căii ferate din România sunt suprinzător de mari. În condițiile în care starea infrastructurii feroviare este la fel de rea ca și cea a celei rutiere eforturile financiare ale statului român trebuie să fie duble. Pe calea ferată costurile de modernizare ajung să fie comparabile cu cele de construire a autostrăzilor. Spre exmplu în cazul liniei Constanța-Mangalia, CFR ar trebui să cheltuie pe modernizare patru milioane euro pe kilometru. Pentru cei 45 de kilometri de autostradă dintre Timișoara și Arad, inclusiv centura acestuia, s-au cheltuit 192 de milioane de euro, deci 4,3 milioane euro pe kilometru.

Suma prevăzută pentru Mangalia-Constanța nu este mică. Pentru modernizarea a 42 de kilometri de cale ferată între Simeria și Vințu de Jos statul plătește 1.350 milioane lei, fără TVA, adică circa șapte milioane euro pe kilometru.

Pentru repararea celor 41 de kilometri de cale ferată dintre intrarea în țară la Curtici și Arad, CFR a semnat un contact de 1.080 miliarde lei, plătind în medie 5,8 milioane euro pe kilometru.

Chestionați asupra costurilor de modernizare a căii ferate Mangalia-Constanța, oficiali ai unor companii de reparații de căi ferate au spus că acestea pot fi cu greu estimate deoarece, din știința lor, nu există studii de fezabilitate pentru tronsonul menționat. Costurile, care ar trebui să fie mici la prima vedere, sunt ridicate din cauza numărului mare de linii de cale ferată din gări, de echipamentele necesare de cale – macazuri, de alimentare cu energie. Grosimea statului de piatră spartă este în cazul căii ferate mult mai mare, respectiv cel puțin 50 de centimetri. Pentru comparație ei invocă cei 92 de kilometri ai liniei Constanța - Medigidia pentru care s-a plătit 360 milioane euro. Aici a fost inclusă și modernizarea a 10 gări.

În vara anului trecut Compania Naţională de Căi Ferate CFR estima că infrastructura feroviară ar avea nevoie doar în 2015 de investiţii de 17,4 miliarde lei (3,9 miliarde euro), de aproape patru ori peste finanţarea alocată de Guvern, de 4,6 miliarde lei. Din suma totală necesară pentru principalele lucrări de reparaţii la infrastructura feroviară publică pe anul 2015, cea mai mare parte, de 10,4 miliarde lei, trebuia direcţionată în modernizări prin investiţii pentru creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor (grav afectate de restricţiile de viteză). De asemenea, alte 5,71 miliarde lei erau necesare pentru reparaţii capitale la infrastructura feroviară publică pentru recuperarea restanţelor la 1.000 km linii directe şi curente, pentru refacerea liniilor şi instalaţiilor afectate de calamităţi, precum şi pentru reabilitarea podurilor şi tunelurilor. În plus, reprezentanţii CFR SA arătau că pentru întreţinerea liniilor şi a instalaţiilor şi pentru repaţiile capitale la linii, poduri şi instalaţii era nevoie de încă 1,33 miliarde lei.