Sari la conținut

Românii care lucrează în străinătate, cei mai mari investitori în economie

Anul trecut, au intrat în ţară cu peste două sute de milioane de euro mai puţin decât în 2012. Scăderea poate fi explicată şi prin banii tot mai puţini trimişi de românii din Spania. Cele mai mari sume au venit de la cei care lucrează în Italia, Germania şi Statele Unite.

Românii care muncesc în Spania au trimis anul trecut cu 111 milioane de euro mai puţin decât în 2012. Cu toate că mulţi români lucrează în Peninsula Iberică, sunt mai slab calificaţi şi mai prost plătiţi.

În plus, Spania are probleme economice mari, aşa că unii români au rămas fără serviciu. Anul acesta, sumele trimise de românii care lucrează în străinătate au crescut însă.

Printre cei două milioane şi jumătate de români care muncesc în străinătate este şi Romică Voicu, din comuna suceveană Marginea. De 10 ani lucrează în Irlanda, iar în urmă cu trei ani a început să-şi construiască o casă în satul natal.

Povestea lui nu e singulară. Doar din comuna Marginea sunt plecaţi în străinătate 3.000 din cei 10.500 de locuitori. Spre exemplu, cinci din cei nouă copii ai lui Arcadie Boicu lucrează peste graniţă.

În total, 1,85 de miliarde de euro au ajuns în ţară, în prima jumătate a anului. Suma este cu aproape şapte procente peste nivelul înregistrat în primul semestru al anului trecut şi este un record al ultimilor cinci ani.

Sunt bani pentru investiții private. Sigur că unii trimit acasă să strângă bani pentru o casă, alții pentru anumite lucruri, alții pentru investiții în copii și pentru școli și pentru îmbrăcăminte”, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guveratorului BNR.

Cu această sumă, „căpşunarii” sunt cei mai mari investitori în economia românească. Au reuşit să trimită acasă chiar mai mulţi bani decât au investit străinii la noi în ţară, în aceeaşi perioadă. Companiile străine au cheltuit în România aproape 1,2 miliarde de euro în prima jumătate de an.

Prin comparaţie, investiţiile statului sunt de-a dreptul derizorii. Aproape 1,1 miliarde de euro au cheltuit autorităţile de la buget pe diferite proiecte, în acelaşi interval.