Samsung Galaxy S4 atacă Apple

Data publicării:
15032013 20m 20samsung 20rege-55077

Dacă industria smartphone este un regat, noul rege este Samsung S4, încoronat în fața a peste 400.000 de fani la New York. Caracteristicile noului Galaxy de la Samsung sunt un ecran LCD full HD, un procesor 8 core, o cameră de 12 megapixeli și o mulțime de noutăți în privința programelor legate de mișcarea telefonului.

Însă, dacă se aruncă o privire înapoi la linia Galaxy, se poate vedea că s-a parcurs un drum foarte lung, e drept în doar doar ani, perioadă în care avuția Samsung a urcat direct proporțional cu prețul telefoanelor.

Cu toate acestea, viitorul nu sună bine. Obosit să privească trecerea de la un jucător minor cum era Samsung în urmă cu câțiva ani, la statutul de rege al pieței, concurenții de la Apple au început să riposteze.

Directorul de marketing al americanilor a intrat într-un război fățiș prin mai multe declarații răutăcioase în media la adresa sistemului android, dar și a Samsung.

Uzurpat și din interior

Și asta nu este tot. Androidul, puterea din spatele tronului Samsung, este uzurpat și din interior, chiar de divizia Google Chrome.

Ca și cum acest lucru nu ar fi de ajuns, la sfârșitul anului trecut, un an cu creșteri spectaculoase ale vânzărilor, un institut de cercetare spunea că piața smartphonurilor se va plafona.

La acestea se adaugă hoardele de telefoane inteligente ieftine care așteaptă la zidurile regatului pentru a ataca senatorii de drept.

E drept că Samsung a construit o mașinărie formidabilă de vânzări, susținută de o rețea de distribuție fantastică și un departament de marketing cu care puțini și-ar putea măsura forțele.

Însă totul a venit cu un preț. Samsung a băgat adânc mâna în buzunar, prin investiții mai mari ca ale competitorilor, strategie care este destul de periculoasă într-o piață care și-a cam atins limitele.

„Pentru a-și menține acest tron de fier construit din telefoane, Samsung va trebui să restrângă cheltuielile, toate acestea în timp ce coreenii trebuie să-și alunge și concurenții de pe câmpul de luptă. Iată de ce există puțini regi care apucă să încărunțească pe tron în acest joc dur al telefoanelor”, spune Jon Gordon, reporter Reuters.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...