Sari la conținut

Statul cere la Tribunalul de la Paris 521 milioane de euro de la Enel în cazul privatizării Muntenia Sud

 

"Miercuri, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a prezentat o notă în Guvern. Cu această ocazie, membrii Executivului au fost informaţi că Statul Român, prin SAPE, va solicita Enel plata unei sume de 521,583 milioane de euro, invocând Opţiunea "Put", exact aşa cum a fost deja stabilit prin hotărârea de Guvern 1163/27.11.2012. Potrivit prevederilor din contractul de privatizare, semnat în iulie 2007, Electrica are dreptul de a vinde şi Enel are obligaţia de a cumpăra o parte sau întregul pachet de 23,57% din acţiunile fostei Electrica Muntenia Sud către Enel (dreptul de Opţiune "Put"), potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie. 

Decizia a fost luată în contextul în care discuţiile amiabile purtate de partea română cu Enel nu au condus la o înţelegere între părţi. 

"Am informat Guvernul că am luat decizia de a nu mai prelungi memorandumul de înţelegere semnat cu Enel în data de 7 iulie 2013 şi care va expira pe 31 iulie 2014. Drept urmare, SAPE urmează să deschidă procedura de arbitraj contra Enel la Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris", a declarat Nicolescu în comunicat.

Grupul Enel a anunţat recent că vrea să vândă operaţiunile de distribuţie şi furnizare a energiei din România. 

Enel a cumpărat de la stat, în 2005, companiile de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Banat şi Electrica Dobrogea, iar în 2008 a preluat şi Electrica Muntenia Sud, care alimentează cu energie Bucureştiul. Toate aceste trei companii au fost divizate în mai multe firme, în funcţie de specificul activităţii.

Grupul italian Enel a plătit direct statului, în luna aprilie a anului 2008, suma de 394,8 milioane euro pentru 50% din acţiunile Electrica Muntenia Sud. Enel a derulat o majorare de capital de 425 milioane de euro, ajungând la o participaţie de 64,4%. Preţul a fost ajustat în urcare cu 38 de milioane euro, suma plătită statului urcând astfel la 432,9 milioane euro.

Prin contractul de privatizare, Electrica poate oliga Enel să cumpere acţiunile rămase la Electrica Muntenia Sud la un preţ cel puţin egal cu cel de la privatizare, beneficiind şi de opţiunea vânzării acţiunilor la bursă sau către angajaţi.

SAPE a fost creată prin divizarea parţială a Electrica SA şi cuprinde participaţiile minoritare ale Electrica SA la Electrica la Enel Energie Muntenia, Enel Distribuţie Muntenia, Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea, Enel Energie, E.ON Moldova Distribuţie, E.ON Energie România, Electrica Soluziona, Bursa Română de Mărfuri şi Hidro Tarniţa.

SAPE a preluat şi drepturile şi obligaţiile Electrica Bucureşti rezultate din contractele de privatizare la Electrica Muntenia Sud, Electrica Moldova, Electrica Dobrogea, Electrica Banat şi Electrica Oltenia.

Electrica SA are pe rolul Curţii de Arbitraj de la Paris trei acţiuni privind obligaţiile din contractele de privatizare încălcate de Enel, E.ON şi CEZ, pretenţiile fiind în cazul Enel de 834,21 milioane euro, la care de adaugă penalităţi de 378,6 milioane lei, în cazul CEZ de 13,26 milioane euro, la care se adaugă daune şi dobânzi aferente de 150,73 milioane lei, în timp ce în cazul E.ON pretenţiile sunt de 37,96 milioane euro, la care se adaugă dividende şi dobânzi aferente anilor 2004-2005 de 74,28 milioane lei.