CNAIR va lărgi la 4 benzi o parte din Centura sud a Capitalei

Data publicării:
centura sud

Compania de Drumuri a demarat licitaţia pentru modernizarea unei părţi din centura Capitalei şi a unui tronson din DN6.

centura sud

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat miercuri că a demarat licitaţia pentru modernizarea unui tronson din centura Capitalei şi reabilitarea unei părţi din Drumul Naţional 6 (DN6), Alexandria-Craiova, ambele contracte având o valoare cumulată estimată de 721,3 milioane lei (159 milioane euro) pentru 59,5 kilometri, potrivit anunţurilor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Pentru lărgirea la patru benzi a 11 kilometri din Centura sud CNAIR este dispusă să plătească o sumă de până la 339 milioane lei, fără TVA, respectiv peste șase milioane euro pe kilometru de drum modernizat.

Tronsonul din centura Capitalei vizat este între DN2 (zona Afumaţi) – A2 (Bucureşti-Constanţa).

Lucrările mai vizează și eliminarea unor intersecţii la nivel prin realizarea unor noduri rutiere şi a unor pasaje noi, precum şi prin reabilitarea pasajelor şi a podurilor existente.

Compania de Drumuri se străduie de aproximativ zece ani să modernizeze cei 32 de kilometri din Centura sud a Capitalei, plus cei 11 km dintre DN2 și A2. Contractele semnate în acest sens au fost reziliate în anii trecuți. Situația face ca șoferii care circulă pe sectorul sudic să piardă ore în șir pntru parcurgerea acesteia, iar numărul accidentelor să fie ridicat. În urmă cu nouă ani CNAIR a primit nu mai puțin de șapte oferte pentru lărgirea la patru benzi a porțiunii dintre DN2 și A2, însă lucrările nu au fost încheiate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un student român în străinătate, revoltat de problemele întâmpinate pentru a obține cardul de sănătate. Ce i...
Digi FM
Alan Ritchson, starul din „Reacher”, acuzat că și-a bătut vecinul. Scenele teribile s-ar fi desfășurat sub...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Boala Lyme i-a schimbat complet viața. Adda a rămas cu sechele: „Am complicații pe coloană, mușchi, dureri”
Film Now
Shia LaBeouf, protagonistul unui nou incident teribil, în Roma. Imagini cu actorul din „Fury” în timp ce țipă...
Adevarul
Culisele eliminării infanteriei ruse cu ajutorul dronelor. Prețul uciderii unui singur soldat rus
Newsweek
Cum poți pierde ajutorul la pensie de Paște chiar dacă ai pensia sub 3.000 lei? Detaliul ignorat de pensionari
Digi FM
Cine este și cu ce se ocupă logodnica lui Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Maria este mai tânără decât...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bacteria din intestinul uman capabilă să îmbunătăţească forţa musculară. Descoperirea care poate schimba...
Digi Animal World
Reacția unui Golden Retriever când stăpâna sa schimbă scutecul bebelușului. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce spune Rosie Huntington-Whiteley despre relația cu Jason Statham. Detalii rare după 16 ani împreună
UTV
Loredana Groza dezvăluie cum își menține silueta la 55 de ani. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce”