Lucian Bode: Niciodată nu s-a pus problema încetării activității CFR Marfă

Data publicării:
tren marfa - cfr

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a declarat luni, după o discuţie avută cu responsabilul pe dosarul CFR Marfă de la DG Competition din cadrul Comisiei Europene, că nu a existat niciodată ipoteza încheierii activităţii companiei de transport feroviar, care generează pierderi.

Declarația vine după ce Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfă în 2013 a fost ilegal, iar statul român va trebui să recupereze circa 400 de milioane de euro.

Știu că în momentul de față este doar o decizie informală care se va concretiza în viitorul apropiat. Am discutat pașii ce trebuie făcuți pentru ca CFR Marfă să beneficieze de cele mai bune soluții pentru societate și pentru clienții ei. Am toată determinarea și susținerea pentru CFR Marfă și sunt sigur că situația, deși va fi grea, își va găsi o rezolvare. Am cerut reprezentantului DG Competition să ne faciliteze, în cel mai scurt timp, o întâlnire cu Comisarul european pe domeniu. Respectăm decizia Comisiei și sunt sigur că doar împreună vom găsi soluții pentru ieșirea din această situație. Niciodată nu s-a pus și nu se va pune problema încetării activității acestei societăți strategice pentru economia românească” a spus Lucian Bode, potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat anterior în cursul zilei de luni, la conferinţa Mediul Concurenţei şi Competivitatea în Sectoare Cheie ale Economiei Româneşti, că CFR Marfă va trece printr-un proces de restructurare, dar că activitatea angajaţilor va fi menţinută.

Luni, 18 noiembrie la sediul Ministerului, a avut loc întâlnirea Ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, cu Eduardo Martinez-responsabilul pe dosarul CFR Marfă de la DG Competition din cadrul Comisiei Europene, Bogdan Chirițoiu-Președintele Consiliului Concurenței, dar și toți factorii implicați în situația CFR Marfă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...