Armata germană a început să-i învețe pe soldaţii ucraineni să menevreze tancurile Leopard 2. Cât va dura instructajul

Data publicării:
Lithuania Belgian Royals State Visit Wednesday, Pabrade, Lithuania - 26 Oct 2022
Tanc german Leopard în timpul unui exercițiu NATO din toamna anului 2022. Foto: Profimedia Images

Armata germană a început să-i instruiască pe soldaţii ucraineni să manevreze tancurile de luptă Leopard 2, pe care Kievul le consideră critice pentru recuperarea teritoriilor cucerite de Rusia. Ucraina a primit promisiuni din partea mai multor țări că vor trimite Leopard 2 pentru contraofensiva împotriva Rusiei.

Instructajul se desfăşoară în principal în poligonul din Münster, în vestul Germaniei, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului federal al Apărării, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Programul este aşteptat să dureze câteva săptămâni.

Guvernul german a promis Ucrainei un număr de 14 tancuri Leopard 2.

În Germania sunt deja în derulare programe de instruire a militarilor ucraineni pentru vehicule de luptă de infanterie Mader, mai menţionează dpa.

Canada a trimis deja, săptămâna trecută, primul tanc Leopard 2 către Ucraina, a anunțat ministrul canadian al apărării.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri