Autoritățile din Iacutia dau o zi liberă oamenilor pentru a-i proteja de substanțele extrem de toxice degajate de incendiile de pădure

Data publicării:
Atmosfera a căpătat o nuanță galben-portocalie în Siberia din cauza fumului degajat de incendiile de pădure din vara lui 2021
Fumul degajat de incendiile de pădure din Siberia a schimbat culoarea atmosferei în Iacuția. Foto: Profimedia Images

Autoritățile din Iacutia, regiunea din nordul Siberiei devastată de incendii, au decretat că ziua de vineri, 13 august, va fi liberă. Măsura este luată pentru a „proteja sănătatea populației în fața impactului negativ al substanțelor toxice rezultate din incendii”.

Vineri, 13 august, va fi zi liberă în unsprezece districte şi oraşe din Iacutia, potrivit unui decret publicat joi pe site-ul guvernului acestei regiuni imense şi foarte puţin populate din nordul Siberiei, conform Agerpres.

Această măsură are drept scop „să protejeze sănătatea populaţiei împotriva impactului negativ al substanţelor toxice” apărute în aer din cauza incendiilor forestiere, potrivit aceleiaşi surse. Printre zonele vizate, se află în special oraşul Iakuţk, capitala Iacuţiei, al cărui aeroport a fost nevoit să suspende zborurile din cauza vizibilităţii slabe.

Vladimir Putin a ordonat, marţi, dublarea eforturilor pentru controlarea incendiilor din Iacutia, unde situaţia continuă să se agraveze, peste opt milioane de hectare de păduri fiind distruse de flăcări. În prezent, câteva mii de pompieri sunt desfăşuraţi în zonă pentru a controla incendiul.

Agenţia spaţială americană NASA a raportat, la rândul său, într-un comunicat publicat sâmbătă că fumul degajat de incendiile din Iacutia „a traversat mai mult de 3.000 de km pentru a ajunge la Polul Nord, ceea ce pare a fi o premieră în istoria documentată”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri