Coaliția condusă de Tusk în Polonia vrea ca guvernatorul băncii centrale să fie judecat în instanță. Șefa BCE îi ia apărarea

Data actualizării: Data publicării:
președintele bancii nationale a poloniei adam glapinski in centrul fotografiei tine in maini ochelari
Coaliţia de partide pro-europene care a câştigat majoritatea locurilor în Parlamentul polonez susţine că guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei, Adam Glapinski (foto centru), a modificat politicile instituţiei astfel încât să-şi ajute aliaţii din Partidul Lege şi Justiţie (PiS) să câştige un nou mandat la alegeri. Foto: Profimedia Images

Legislaţia Uniunii Europene îl protejează pe guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei dacă următorul Guvern de la Varşovia are de gând să îl pună sub acuzare sau să îl suspende din funcţie, subliniază preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, într-o scrisoare trimisă luni, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Coaliţia de partide pro-europene care a câştigat majoritatea locurilor în Parlamentul polonez la alegerile din octombrie susţine că guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei, Adam Glapinski, a modificat politicile instituţiei astfel încât să-şi ajute aliaţii din Partidul Lege şi Justiţie (PiS) să câştige un nou mandat la alegeri.

Candidatul coaliţiei pentru postul de premier, Donald Tusk, a spus că are suficiente voturi în camera inferioară a Parlamentului (Sejm) pentru a-l trimite pe Glapinski în faţa unui tribunal şi a adăugat că analizează această posibilitate.

„Statutul BCE şi cel al Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), pentru a garanta independenţa guvernatorilor băncilor centrale naţionale, oferă protecţie în cazul în care Sejm-ul va adopta o rezoluţie care vizează punerea dumneavoastră sub acuzare”, a scris Christine Lagarde în scrisoarea trimisă lui Adam Glapinski. Lagarde a adăugat că o astfel de punere sub acuzare ar veni cu suspendarea automată a lui Glapinski atât din postul de guvernator al Băncii Naţionale a Poloniei cât şi din cea de membru al Consiliului Guvernatorilor BCE şi în consecinţă ar putea fi ilegală.

„Puteţi referi o astfel de rezoluţie către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi să îi cereţi să evalueze legalitatea sa”, a adăugat Lagarde.

Mai mulţi membri ai Consiliului de administraţie de la Banca Naţională a Poloniei precum şi unii membri ai comitetului de politică monetară au avertizat că o punere sub acuzare a lui Glapinski ar putea avea un impact negativ asupra economiei şi activelor poloneze.

Între timp, Donald Tusk a spus că Guvernul său nu va face nimic care să destabilizeze Banca Naţională.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri