Coreea de Nord păstrează tăcerea asupra speculaţiilor privind starea de sănătate a lui Kim Jong-un

Data publicării:
Kim Jong-un
Kim Jong-un. Foto: kcna.kp

Coreea de Nord nu a făcut nicio menţiune miercuri asupra stării de sănătate a liderului său Kim Jong-un după informaţiile difuzate de mass-media din SUA că el ar fi grav bolnav.

Marţi, presa americană a relatat că liderul comunist, despre care se crede că are 36 de ani, nu se simte bine după o intervenţie chirurgicală pe cord şi este supus tratamentului.

Miercuri, presa de stat nord-coreeană nu s-a referit la apariţiile publice recente ale lui Kim.

Conducerea comunistă de la Phenian controlează strict informaţiile despre Kim şi familia sa, precizează Agerpres.

Biroul preşedintelui sud-coreean Moon Jae In nu a putut confirma informaţiile, potrivit cărora Kim ar fi grav bolnav, difuzate iniţial de canalul american CNN, declarând că nu există niciun indiciu că Kim ar suferi de probleme serioase de sănătate.

CNN a citat o sursă din informaţii spunând că Kim este „în pericol serios după o intervenţie chirurgicală”.

Ziarul online cu sediul în Coreea de Sud Daily NK, specializat în ştiri despre Coreea de Nord, a raportat anterior că Kim a fost supus unei intervenţii chirurgicale cardiace pe 12 aprilie şi că se recuperează la o vilă.

Potrivit ziarului, un informator din Coreea de Nord ar fi declarat că operaţia a fost necesară din cauza mai multor factori, inclusiv faptul că Kim este supraponderal, obiceiul său de a fuma şi surmenajul.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că nu ştie dacă informaţiile despre boala lui Kim sunt corecte, dar i-a urat sănătate.

„Îi doresc numai bine”, a declarat Trump marţi seară la Casa Albă, adăugând că a avut o „relaţie foarte bună” cu Kim.

Cei doi s-au întâlnit de două ori cu ocazia unor summituri istorice, dar nu au reuşit să treacă peste decalajele profunde dintre cele două ţări, în principal asupra programului nuclear al Phenianului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...