Video Doi morți după ce un avion s-a prăbușit pe o autostradă în SUA

Data publicării:
Untitledvideo-MadewithClipchamp7-ezgif.com-resize
Accidentul a avut loc în jurul orei locale 15.15 (21.15 GMT), nu departe de oraşul Naples, Florida. Captură gif: X/Twitter

Două persoane au murit, vineri, în urma prăbuşirii unui avion privat pe o autostradă din sudul Floridei, SUA, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP, informează news.ro.

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 15.15 (21.15 GMT), nu departe de oraşul Naples, în Golful Mexic, a precizat Agenţia americană de reglementare a aviaţiei civile pe X (fostul Twitter).

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cu două minute înainte de aterizarea programată, pilotul a anunţat prin radio controlul traficului aerian că „a pierdut ambele motoare şi a cerut o aterizare de urgenţă”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al aeroportului, Robin King, într-un comunicat.

„Controlorul de trafic aerian a autorizat imediat aeronava să aterizeze atunci când pilotul a declarat că nu va ajunge pe pistă (...) (şi) a încercat să aterizeze pe I-75”, uriaşa autostradă care leagă regiunea Marilor Lacuri, în nordul Statelor Unite, de Florida, în sud.

În avion se aflau cinci persoane, iar trei dintre ele au supravieţuit, potrivit purtătorului de cuvânt. Celelalte două au murit în urma coliziunii. Nu este clar dacă traficul pe autostradă a fost oprit în momentul accidentului sau dacă vreun vehicul a fost avariat în accident.

Agenţia americană de reglementare a aviaţiei civile şi Consiliul naţional pentru siguranţa transporturilor vor investiga circumstanţele accidentului.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri