Erdogan spune că ar fi dispus să se întâlnească cu Bashar al-Assad. „Turcia nu a închis niciodată uşa discuţiilor cu guvernul sirian”

Data publicării:
Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, luni, că este dispus să se întâlnească cu omologul său sirian Bashar al-Assad, precizând însă că stabilirea retragerii trupelor turce de pe teritoriul sirian ca o condiţie prealabilă pentru discuţii este „inacceptabilă”, relatează Reuters.

Turcia a fost cel mai mare aliat militar şi politic al opoziţiei siriene, care controlează ultimul bastion al rebelilor în nord-vestul Siriei. Ankara a înfiinţat zeci de baze şi a desfăşurat mii de trupe în nordul Siriei, împiedicând armata siriană sprijinită de Rusia să reia controlul asupra regiunii, scrie Agerpres.

Vorbind cu reporterii la Istanbul înainte de a pleca pentru o vizită de trei zile în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, Erdogan a declarat că Turcia nu a „închis niciodată uşa” discuţiilor cu guvernul sirian.

„Putem organiza un summit cu patru părţi (cu Siria, Rusia şi Iran) şi sunt de asemenea deschis unei întâlniri cu Assad. Ce contează este abordarea lor faţă de noi”, a spus Erdogan. Condiţia Damascului de retragere completă a forţelor turce pentru o astfel de întâlnire este „inacceptabilă”, a adăugat el.

Erdogan a declarat pentru prima dată la începutul acestui an că s-ar putea întâlni cu preşedintele sirian Assad ca parte a unui nou proces de pace, dar Assad a răspuns în martie că o întâlnire cu Erdogan nu îşi are rostul până când nu se încheie „ocupaţia ilegală” a Turciei.

„Acolo luptăm împotriva terorismului. Cum putem să ne retragem, când ţara noastră este sub ameninţarea continuă a teroriştilor de-a lungul graniţei noastre (...)? Ne aşteptăm la o abordare corectă”, a spus Erdogan.

Miniştrii apărării din cele două ţări s-au întâlnit la sfârşitul anului trecut pentru discuţii la cel mai înalt nivel între cei doi vecini, ale căror guverne au fost în dezacord din 2011, când revoltele Primăverii Arabe au ajuns în Siria şi au cufundat ţara în război.

Miniştrii de externe ai celor două ţări s-au întâlnit de asemenea la Moscova în mai, înaintea alegerilor din Turcia, ca parte a unor discuţii sub egida Rusiei.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri