„Fabrica de otrăvuri” a Kremlinului, locul din Moscova unde sunt produse neurotoxinele de eliminare a „dușmanilor statului”

Otrăvirea cu neurotoxina Noviciok a fostului agent dublu Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, readuce în lumină o pagină din istoria Războiului Rece în care laboratoarele militare secrete, armele chimice și poveștile halucinante de spionaj făceau parte din recuzita primară a Moscovei.

Undeva, la periferia capitalei ruse, într-un imobil care nu iese cu nimic în evidență în peisajul dominat de cvartale de clădiri în stil brutalist, se află un laborator de maximă importanță, dar cu un nume pe măsura anonimatului ei estetic: Institutul de Cercetări Științifice Nr. 2. Sau NII-2. Funcția „precisă” a acestei clădiri rămâne însă un secret de stat, scrie The Guardian.

Potrivit foștilor ofițeri ruși de contrainformații fugiți cu azil în Occident, aici s-ar afla „fabrica de otrăvuri” a Kremlinului, laboratorul unde se prepară neurotoxinele de întrebuințare militară, cum este devastatorul agent toxic Noviciok, considerat armă de distrugere în masă. 

Laboratorul a fost înființat în 1921 la ordinul lui Lenin.

Alții îi mai spun acestui loc – Laboratorul X, un pseudonim-thriller demn de romanele lui John le Carré.

Una dintre cele mai amănunțite relatări despre Laboratorul X o găsim, potrivit The Guardian, în memoriile lui Pavel Sudoplatov, fostul șef al spionilor sovietici din epoca Stalin, publicate în 1994. În cartea lui Sudoplatov apare un nume, cel al profesorului Grigori Mairanovski, directorul Laboratorului X, considerat un adevărat „artist nebun” al otrăvurilor și inițiatorul unui program special de dezvoltare a armelor chimice sub comanda NKVD-ului.

Miranovski nu a fost doar un chimist sinistru, ci și un criminal cu sânge rece, care a participat la diverse asasinate politice coordonate de echipa lui Sudoplatov.

Sudoplatov a murit în 1996.

Conform relatării fostului șef al serviciilor staliniste de spionaj, Grigori Mairanovski a testat otrăvurile pe bază de neurotoxine sub masca unor servicii medicale de rutină. Printre victimele acestei capcane se numără și Raoul Wallenberg, un diplomat suedez.

Tot în Laboratorul X a fost fabricată otrava folosită la asasinarea dizidentului și scriitorului bulgar Gheorgi Markov, ucis la Londra în 1978.

Gheorghi Markov, un critic dur al lui Todor Jivkov, aştepta un autobuz, pentru a se întoarce acasă, după muncă, în momentul în care, brusc, a fost înţepat în coapsă de un trecător cu o umbrelă. Cuprins de o febră puternică în aceeaşi seară, Markov avea să moară trei zile mai târziu. Vârful umbrelei s-a dovedit a fi o armă. Scriitorul a fost otrăvit cu un lichid dintr-o capsulă de mărimea unui bold. O autopsie a stabilit că a murit din cauza unei doze de 0,2 miligrame de ricin, o otravă violentă, de 6.000 de ori mai puternică decât cianura. Ordinul  de asasinare a aparținut bulgarilor, dar ricin a ieșit de sub „bagheta” Laboratorului X, a admis fostul general KGB Oleg Kalugin.

În anii 1980, când motoarele politice ale Războiului Rece turau la capacitate maximă, în Laboratorul X a fost creat un flacon de SP-117, o substanță care putea fi picurată discret într-un pahar cu șampanie, la un dineu diplomatic, de pildă. Pe scurt, numele sub care este cunoscut în istorie SP-117 este unul faimos – serul adevărului.

Ne mutăm atenția pe hartă spre regiunea Ninji Novgorod.

Orașul Sarov.

Un punct minuscul în imensitatea teritorială a Federației Ruse, însă o așezare aparte în analele kremlinologiei secolului XXI.

Orașul – cunoscut din 1946 și până în 1991 drept ARZAMAS-16 – este în prezent închis, deoarece aici se află un important centru de cercetare nucleară. Și tot aici a fost „ambalată” și moartea fostului ofițer FSB Alexander Litvinenko, otrăvit în 2006 în Mara Britanie cu Poloniu-210 turnat într-o ceașcă de ceai.

Revenind la Noviciok, neurotoxina cu care au fost atacați Serghei Skripal și fiica lui, Iulia Skripal, acest agent chimic letal este alcătuit din două componente care devin toxice doar în momentul în care sunt amestecate.

După ce pătrunde în organism, novicioc perturbă semnalele chimice care există între țesuturi și organe, determinând o supraîncărcare a acestui proces, fapt care duce la pierderea controlului asupra mușchilor și, treptat, asupra tuturor funcțiilor corporale. Următorul efect secundar: dificultățile de respirație, salivație crescută, convulsii, paralizie și, în anumite situații, decesul.