Javier Milei promite că va recupera Insulele Malvine din mâinile britanicilor. „Vom avea un plan de acțiune clar”

Data publicării:
Javier Milei
Milei a spus că Argentina trebuie „să facă toate eforturile pentru a recupera insulele pe căi diplomatice”. Foto: Profimedia Images

Președintele argentinian Javier Milei a spus că guvernul său s-a angajat să stabilească un plan de acțiune pentru recuperarea Malvinelor, controlate din 1833 de Marea Britanie sub denumirea de Insulele Falkland, potrivit CNN.

„Vreau să reiterez revendicarea noastră fermă pentru insule și mă angajez ca în timpul guvernării noastre să putem avea un plan de acțiune clar așa încât Malvinele să se întoarcă în mâinile Argentinei”, a spus marți Milei în timpul unei ceremonii organizate la Buenos Aires pentru a marca 42 de ani de la începutul războiului dintre Argentina și Marea Britanie pentru insulele aflate la 500 de kilometri est de capătul sudic al Americii de Sud.

Războiul de 74 de zile a început în 2 aprilie 1982, atunci când trupele argentiniene au debarcat pe insule. Conflictul s-a terminat cu victoria Marii Britanii și s-a soldat cu sute de victime de ambele părți – potrivit estimărilor Argentinei, 645 de soldați argentinieni și 255 de trupe britanice au muri în război.

Războiul și statutul Insulelor Malvine (Falkland) afectează încă mulți argentinieni și mulți politicieni au susținut că vor lupta pentru această cauză în trecut.

Milei, care și-a intrat în funcție din luna decembrie, a spus că „cel mai bun omagiu” pentru cei care au murit în timpul conflictului este „să apărăm revendicarea fermă pentru suveranitate argentiniană” asupra insulelor.

„Dar o revendicare reală și sinceră, nu doar cuvinte spuse la forumuri internaționale fără niciun impact asupra realității și care servesc doar politicienilor aflați la putere pentru a exprima o dragoste falsă pentru țară”, a spus Milei.

În timpul campaniei electorale, Milei a spus că Argentina a pierdut războiul împotriva britanicilor și că trebuie „să facă toate eforturile pentru a recupera insulele pe căi diplomatice”.

Purtătorul de cuvânt al premierului britanic a transmis că problema a fost deja „rezolvată decisiv cu ceva timp în urmă” și că Marea Britanie va „apăra proactiv” dreptul locuitorilor insulei la auto-determinare.

În timpul unei vizite în Insulele Falkland, ministrul britanic de externe, David Cameron, a spus că Marea Britanie va „proteja și apăra” insulele atâta timp cât „doresc să facă parte din familia Regatului Unit”.

„Îi vom susține și sprijini și vom ajuta la protejarea și apărarea lor, absolut, în ceea ce mă privește, atâta timp cât vor dori. Și sper că asta va fi pentru o perioadă foarte, foarte lungă, posibil pentru totdeauna”, a spus Cameron la acea vreme.

Cameron a spus că Marea Britanie își dorește să aibă o relație bună și cu guvernul lui Milei, dar că acest lucru „nu va fi niciodată în detrimentul dorinței locuitorilor Insulelor Falkland”.

Peste 3.200 de persoane din peste 60 de țări locuiesc pe insule, potrivit website-ului guvernului din Insulele Falkland.

În referendumul organizat în 2013, 99% dintre cei 1.600 de locuitori care aveau dreptul să aleagă au votat ca insulele să rămână parte din Teritoriile britanice de peste mări.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri