Sari la conținut

BBC: Cum a murit Leonard Cohen

Interpretul și compozitorul canadian Leonard Cohen a murit în somn, după ce căzuse, în timpul nopții, în casa sa din Los Angeles, a informat managerul său, citat de BBC News.

Leonard Cohen In Concert - New York, NY

Gulliver/GettyImages

Artistul a murit la 7 noiembrie — cu trei zile înainte ca anunțul să fie făcut public.

El a fost înmormântat la Montreal, pe 10 noiembrie, și abia apoi a fost anunțat decesul său. Vestea a luat prin surprindere. Muzicianul tocmai își lansase în octombrie cel de-al 14-lea album, „You Want It Darker”.

La anunțarea decesului, săptămâna trecută, familia lui Cohen nu indicase cauza morții acestuia. Decesul lui Cohen, la vârsta de 82 de ani, a avut loc „brusc, neașteptat și în pace", a anunțat managerul său, Robert B Kory, într-o declarație preluată de Agerpres.

Reprezentanții săi au declarat că este în curs de planificare un serviciu de omagiere a artistului. Printre cei care și-au exprimat regretul pentru dispariția lui Leonard Cohen s-a numărat și premierul canadian Justin Trudeau.

Leonard Cohen rămâne cunoscut multor generații pentru cântecele sale nemuritoare, între care Hallelujah, Suzanne, Bird on the Wire, I'm Your Man, Dance Me To the End of Love și In My Secret Life.