Sari la conținut

Macedonia și Grecia, aproape de o înțelegere istorică?

Premierul macedonean, Zoran Zaev, a apreciat marți că s-a făcut un „mare pas” în soluționarea diferendului dintre țara sa și Grecia în privința numelui fostei republici iugoslave a Macedoniei, transmite Agerpres.

Cele două întâlniri recente între miniștrii de externe macedonean și elen la Atena și la Skopje au contribuit „la crearea unor relații prietenești”, a declarat presei Zoran Zaev în capitala Macedoniei.

Prim-ministrul s-a arătat convins că noi soluții vor vedea lumina zilei în decembrie și la începutul lui 2018 cu ocazia întrevederilor sub egida ONU asupra acestei chestiuni.

Skopje și Atena au, din 1991, un litigiu în privința titulaturii acestei foste republice iugoslave pe care Grecia refuză să îl recunoască, fiind de părere că numele Macedonia aparține patrimoniul său istoric.

În consecință, Atena a blocat aderarea Macedoniei la Uniunea Europeană și la NATO.

„Sunt convins că în prezent avem pespective mai bune de a rezolva această problemă delicată”, a mai spus Zoran Zaev.

Premierul a repetat că orice soluție, care va fi pregătită împreună cu opoziția, va fi supusă unui referendum. „Decizia finală va reveni cetățenilor Macedoniei”, a adăugat el.

Ministrul elen de externe, Nikos Kotzias, a dat asigurări în cursul vizitei efectuate săptămâna trecută la Skopje, că Grecia va sprijini aderarea Macedoniei la UE și NATO imediat ce problema numelui fostei republice iugoslave va fi rezolvată.