A fost efectuat primul zbor „fără COVID” peste Atlantic, între SUA și Europa

Data actualizării: Data publicării:
Membri ai personalului de zbor, langa un avion, in Ucraina
Testele celor 100 de pasageri au fost toate negative. Imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Primul zbor „fără COVID” între Statele Unite şi Europa a aterizat miercuri la Roma de la New York. Pasagerilor li s-a cerut să aibă un test negativ pentru COVID -19 cu 48 de ore înainte de zborul Alitalia de pe aeroportul John F. Kennedy şi să efectueze un altul la sosirea pe aeroportul Fiumicino din Roma, informează Agerpres.

Zborul „fără COVID” reprezintă o iniţiativă care îşi propune să deschidă rutele aeriene între cele două maluri ale Atlanticului blocate de pandemie, conform AFP.

Potrivit agenţiei de presă AGI, testele celor 100 de pasageri prezenţi la bordul avionului au fost toate negative, ceea ce le-a permis să evite carantina de 14 zile impusă în cazul altor sosiri din Statele Unite.

Printre pasageri, Chiara, originară din Italia şi care trăieşte în Statele Unite, şi-a vizitat părinţii împreună cu soţul şi cu fiul de şapte luni. „A trecut aproape un an de când nu am mai fost în Italia”, a declarat ea pentru AFP.

„Fiul nostru s-a născut în aprilie şi până acum nimeni din familia noastră nu l-a cunoscut. De aceea suntem atât de fericiţi”, a spus Chiara.

Toţi pasagerii acestui zbor au trebuit să poarte o mască pe tot parcursul călătoriei şi să o înlocuiască la fiecare patru ore, potrivit autorităţilor aeroportului.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...