Sari la conținut

Ambasadorul Irakului la București: Problema nu există la nivelul fiecărui șiit și al fiecărui sunit, ci la cel al extremiștilor din rândul lor

În urmă cu câteva săptămâni forţele ISIL se apropiau de Bagdad, am primit şi informaţii despre atentate sinucigaşe la Bagdad, care este situaţia în acest moment în Irak şi în capitală?

ES Omer Berzinji, ambasadorul Irakului la Bucureşti: În luna aprilie au avut loc alegeri parlamentare în Irak, pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului Reprezentanților și a președintelui Consiliului, apoi a urmat alegerea noului președinte al Irakului, domnul Fouad Masum, care l-a desemnat pe domnul doctor Haider al-Obadi pentru a ocupa funcția de prim ministru. Toate aceste lucruri trebuie discutate în primul rând.

În vreme ce irakienii și, în special, oamenii politici ai Irakului erau ocupați cu acest subiect, așa-numitul Stat Islamic în Irak și Levant, autointitulat și „califat islamic”, (prescurtat "SIIL") ne-a surprins printr-un atac criminal lansat asupra unor orașe irakiene și prin ocuparea Guvernoratelor Mosul și Tikrit, precum și a anumitor orașe și sate din Guvernoratele Al-Anbar și Dyala. Natura lor criminală și cruzimea acestora le-a oferit șansa ca, pentru prima dată, să ne surprindă, să provoace daune și să ocupe mai multe orașe, acesta nefiind, însă, rezultatul final al conflictului.

Într-adevăr, teroriștii au amenințat Bagdadul și amenință și orașul Erbil, capitala Regiunii Kurdistanului irakian, apropiindu-se, de asemenea, de orașul Makhmur, care se află la 34 km depărtare de Erbil. Într-adevăr, la început au înaintat rapid, însă nu au ajuns până la Bagdad, deși încercau să aducă teroare și panică în rândul populației.

Bagdadul este puternic și invulnerabil, iar reprezentanții așa-numitului Stat Islamic nu au reușit, sub nicio formă, să ajungă până la el.

La început, forțele Peșmerga i-au invins pe teroriștii din apropierea orașului Makhmur, ceea ce a reprezentat o lovitură foarte puternică. Apoi, cu sprijinul forțelor irakiene și al forțelor aeriene americane, au eliberat marele baraj de la Mosul, a cărui ocupație de către teroriști reprezenta un pericol major. Înaintarea forțelor irakiene și a forțelor Peșmerga este continuă, zilnică. 

În general, într-o ţară, forţele armate ar trebui să fie în aşa fel aranjate, ierarhic, militar, din toate punctele de vedere, încât chiar şi în situaţia unei tensiuni politice sau a unei crize politice să fie capabile să apere această ţară independent de primul ministru sau preşedintele ţării. Cum s-a întâmplat ca în Irak ISIL a putut avansa atât de uşor şi să înfrângă atât de uşor armata irakiană mai ales după ce această armată a fost pregătită de SUA imediat după evacuarea din ţara dvs?

Nu trebuie să uităm că în 2003 nu mai era nimic în Irak, iar statul a fost reconstruit din temelii și nu mă refer la formarea Guvernului și a altor entități noi (un Guvern care să fie reprezentat de popor era un lucru nou - nr), însă după acest an, tot ce era vechi a luat sfârșit, formându-se un stat nou și, din acest motiv, nu este de mirare că s-au produs anumite incidente, care, de altfel, sunt cele care au întărit statul și care au micșorat distanța dintre diferitele confesiuni din Irak și chiar, pe cea dintre armata irakiană și forțele Peșmerga, apropiindu-le mai mult decât oricând. Cu siguranță că Irakul încearcă acum să reconsidere întreaga situație, ținând cont că există dezechilibre, la nivelul anumitor persoane, care nu este exclus să fi acționat cu neglijență, ceea ce înseamnă că situația necesită o investigație aprofundată.

Tensiunile dintre şiiţi şi suniţi datează de secole şi au stat chiar la baza tensiunilor politice din Irak. În secolul XXI cum poate fi atât de puternică o opoziţie religioasă încât să ducă la destabilizarea unei ţări sau a unei regiuni?

Problema nu există la nivelul fiecărui șiit și al fiecărui sunit, ci al extremiștilor din rândul șiiților și al suniților. Ei sunt cei care toarnă gaz peste foc, în vreme ce învățații și cei moderați înțeleg ce înseamnă a fi de acord asupra anumitor aspecte și a avea păreri diferite asupra altora și reușesc să conviețuiască în pace și în siguranță. Extremistul, în schimb, are mereu tendința de a-l respinge pe celălalt, ceea ce înseamnă că trebuie, mai întâi, să tratăm extremismul și, abia apoi, problema fundamentală, care, ignorată, se rezolvă de la sine. Cei învățați (indiferent de confesiune) se căsătoresc între ei, trăiesc în bună înțelegere și prietenie și lucrează împreună. Problema apare la cei care nu îi suportă pe ceilalți, iar aici vorbim numai despre extremiști, care au gânduri rele, creează discordie și generează probleme.

De exemplu, reprezentanții uneia din părți merg într-un sat populat de reprezentanții celeilalte părți, ucid oameni și creează disensiuni, iar ceilalți se simt trădați, nedreptățiți și se răzvrătesc. Dacă extremiștii reușesc să-i transforme pe ceilalți în dușmani, aceștia din urmă vor reacționa și atunci, trebuie să tratăm problema extremismului. Mentalitatea extremistului constă nu în pedepsirea celui care a comis crima, ci a întregii confesiuni pe care acesta o reprezintă. Dacă un șiit extremist dorește să se răzbune pe un sunit, el va ucide orice reprezentant al sunismului, simțind că are tot dreptul să facă acest lucru. De asemenea, un sunit extremist care s-a simțit atacat de un șiit, se va duce și va omorî orice șiit, de oriunde, considerând că este dreptul lui să îl ucidă. Acest mod de gândire trebuie să dispară.

Istoria conflictelor în care a fost implicat Irakul: de la Saddam Hussein la Statul Islamic

Cum a apărut ISIL şi ce societate promovează ei? Ce îşi propun să obţină?

În primul rând, acest așa-numit Stat Islamic nu are niciun drept să se numească stat, întrucât nu are la bază niciunul din principiile fundamentale ale unui stat. Unul dintre aceste principii presupune ca un stat să aibă un teritoriu propriu, ori reprezentanții așa-numitului Stat Islamic s-au adunat din toate colțurile pământului, ei nu provin dintr-o singură regiune.

Ei sunt ceceni, afgani, pakistanezi, arabi și chiar europeni care s-au convertit la islam pe o cale neobișnuită, iar convertirea lor nu este pașnică, întrucât s-a realizat prin intermediul Statului Islamic. Ei nu sunt un popor. Poporul există într-o anumită regiune și se raportează la un anumit teritoriu, în vreme ce ei provin fie din Irak, fie din Siria și, deci, lumea trebuie să-i priveasă nu ca pe un stat, ci ca pe un grup care, ocupând o regiune, a încercat să se asemene unui stat. Și atunci, se pune întrebarea cum au apărut acești teroriști? S-au separat din gruparea Al-Qaida, păstrând modul de gândire al acesteia, întrucât cea dintâi nu a reușit să atingă anumite obiective și a fost nevoită să-și schimbe tehnicile pentru a reuși. Iar după retragerea grupării Al-Qaida, o parte din membrii ei s-au gândit să formeze un stat și să se joace cu mințile musulmanilor simpli. Ei au anunțat formarea unui califat, deoarece musulmanii se gândesc mereu la glorie și la califatele islamice care au existat în trecut, însă acum lumea s-a schimbat și statele civile, cu granițele lor actuale, sunt cele care predomină în această etapă istorică, în care se pot găsi multe lucruri frumoase, dar și lucruri șocante.

ISIL pare foarte bine echipat. De unde îşi procură banii, din ce sunt ei finanţaţi?

Când au ocupat Mosul și Tikrit, băncile de acolo au ajuns pe mâinile lor, deci au obținut sume uriașe de bani în mod subit, banii irakienilor, devenind o organizație teroristă bogată, cu bani obținuți din jafuri și fără să muncească pentru banii respectivi nici măcar o singură zi. Au furat salariile angajaților și pâinea oamenilor și astfel s-au îmbogățit. Situația lor este asemănătoare celei a unui hoț sărac care intră astăzi într-o casă, fură averea pe care o găsește acolo, iar a doua zi iese din casă putred de bogat. Ceea ce înseamnă că mentalitatea lor le aduce bani.

La fel, potrivit unor anumite teorii, este pregătită scindarea sau există posibilitatea scindării Irakului în trei părţi, tocmai pentru a aduce stabilitatea în această ţară. Confirmaţi sau infirmaţi posibilitatea, în perspectivă, pe o durată lungă a scindării Irakului în trei regiuni?

Conform agendei noastre actuale, nu. Este improbabil ca acest lucru să existe pe agenda pe care sperăm să o stabilească domnul Haider al-Obadi, însă irakienii trebuie, oricum, să-și asume responsabilitatea unei asemenea posibilități și să conlucreze pentru ca un asemenea lucru să nu se întâmple. Ideea în sine a unei divizări nu există, însă diversele reacțiuni o pot genera. Dacă nu ar exista acțiune, nu ar exista nici reacțiuni, ceea ce înseamnă că atunci când există, pe de o parte, un grup dominant, iar pe de altă parte, restul populației, care se simte marginalizată și nedreptățită, este posibil să se ajungă la asemenea situații. Vorbesc despre acest lucru ca despre un principiu care sepoate aplica nu numai în Irak, ci oriunde altundeva. Pentru fiecare acțiune există reacțiuni, iar noi sperăm să fim, cu toții, o singură inimă, a unui irakian cinstit.

Preşedintele Barak Obama a dispus trimiterea a 350 de militari pentru apărarea ambasadei SUA de acolo. Este acesta un semn al prelungirii instabilităţii în zonă?

Nu. Evenimentele din ultimele luni au produs îngrijorare în lumea întreagă și, din acest motiv, totul depinde de sfârșitul acestui așa-numit Stat Islamic, iar abia apoi, lucrurile vor reintra pe făgașul lor normal. În acest moment este în interesul nostru să existe (trupe americane în Irak) și, în special, forțe aeriene. Avem nevoie de sprijin extern. Un om, când are o problemă, o boală, de exemplu, are nevoie de medic aproape, chiar acasă la el; după ce s-a vindecat, în schimb, nu mai are nevoie de el. Sprijinul extern este pentru noi, în acest moment, asemenea unui medic. Nenorocirea cea mare ar fi dacă am trece printr-un asemenea calvar, dar am fi izolați de restul lumii și nimeni nu ne-ar ajuta. Soldatul irakian, fie că aparține forțelor armate (irakiene) sau forțelor Peșmerga, dacă află că deasupra sa sunt avioane americane care bombardează rămășițele grupării teroriste Statul Islamic, capătă o motivație mai puternică și simt că înving mai ușor decât dacă nu ar fi primit sprijin. Loviturile americane sunt dureroase pentru teroriști. Ei au denaturat Islamul, care nu are absolut nicio legătură cu ideologia lor și nicio vină pentru modul lor de a acționa, ci este o religie a iubirii și a bunei înțelegeri cu ceilalți și permite interacțiunea și căsătoria dintre un musulman și un nemusulman, așa cum se arată în Coran: „Mâncarea celor cărora li s-a dăruit Scriptura vă este îngăduită și vouă, iar mâncarea voastră le este îngăduită și lor”.

Ce ajutor imediat şi pe termen lung are nevoie Irakul din partea UE, inclusiv a României?

Da, Irakul are nevoie, în primul rând, de sprijin din partea tuturor și are nevoie ca România să-i fie alături și să-i împărtășească părerea în ce privește faptul că Irakul are sau nu are dreptate, iar societatea internațională trebuie să lase impresia că împărtășește aceeași părere. Toți trebuie să considere că așa-numitul Stat Islamic este o grupare teroristă, ceea ce s-a și întâmplat deja. În acest moment toate organizațiile internaționale, Organizația Națiunilor Unite, Organizația Internațională a Drepturilor Omului și toate celelalte afirmă acest lucru.

În al doilea rând, Irakul necesită sprijin prin dotarea cu armament și trimiterea de trupe. În al treilea rând, avem două milioane de persoane strămutate în interiorul țării, atât dintre refugiații veniți din Siria, cât și din rândul noilor deportați creștini și yezidiți, cărora li s-a făcut o mare nedreptate, fiind uciși în număr foarte mare și fiindu-le răpite femeile, iar aceștia s-au refugiat în Regiunea Kurdistanului irakian acum. Aceștia au rămas fără adăpost și au nevoie de sprijin, precum cel oferit de unele state, care trimit provizii, constând în alimente și alte lucruri.