Sari la conținut
News Alert

Americanii nu pleacă din Afganistan. Barack Obama: Am decis să menţin 5.500 de militari după 2016. Reacția Rusiei

ACTUALIZARE 20.17. Rusia a reacționat rapid după anunțul lui Barack Obama. „Rusia se îndoieşte că decizia de a menţine un anumit număr de trupe în Afganistan va uşura situaţia din ţară. Vestul ar trebui să ofere Afganistanului ajutor adevărat”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Moscova. 


 „Aşa cum am mai spus şi până acum, deşi misiunile de luptă ale armatei americane în Afganistan s-au terminat, angajamentul nostru faţă de această ţară şi poporul afgan continuă. În calitate de comandant suprem al armatei nu voi permite ca Afganistanul să fie folosit ca bază şi adăpost de către terorişti, pentru a ne ataca din nou”, a declarat liderul de la Casa Albă.

„Iar dacă vor fi necesare forţe adiţionale ca să atingem acest obiectiv sau dacă va fi nevoie de modificarea termenului limită al operaţiunilor, atunci le vom adapta. Mai întâi, am decis să menţin actuala noastră prezenţă militară de 9.800 de soldaţi în Afganistan, pe tot parcursul anului viitor. În al doilea rând, am hotărât ca în loc să menţin o prezenţă obişnuită în cadrul ambasadei din Kabul până la sfârşitul anului 2017, să menţinem 5.500 de soldaţi”, a adăugat Barack Obama.