Sari la conținut
News Alert

ATENTATE LA PARIS. Ambasadorul Franței la București: Cred că nu numai Franța a fost atacată, sunt valorile noastre comune în joc

Franța, Paris au cunoscut aseară o tragedie. O tragedie mare, de o amploare necunoscută în Franța. Aș vrea, în primul rând, să exprim cele mai sincere condoleanțe victimelor și aș vrea să subliniez că polițiștii, medicii, pompierii au făcut tot ce au putut și o să facă în continuare acest lucru. Aș vrea să muțumesc pentru sprijinul avut din partea autorităților din România, am fost în contact imediat cu toate autoritățile. Am avut mesajele foarte clare de solidaritate”, a spus ambasadorul Franței la București.

Mâine organizăm la ora 14.00 o reuniune, aici, de reculegere, de solidaritate și de unitate pentru toți francezii care vor să exprime sentimentul de sprijin și de unitate în acest moment. Bineînțeles, această manifestație e deschisă pentru toate persoanele din România care vor să exprime susținerea lor în acest moment. Avem valorile comune, în acest moment cred că nu este numai Franța care a fost atacată, sunt valorile noastre care sunt în joc și în acest moment cred că e foarte important să demonstrăm solidaritate”, a mai spus oficialul francez.

Întrebat dacă are cunoștință despre cei dor români uciși în atentatele de aseară din Paris, Francois Saint-Paul a răspuns: „Da, am discutat, dar cred că în ce privește victimele așteptăm mereu confirmare și asupra acestui punct sunt autoritățile române care trebuie să comunice în primul rând”.

TEROARE LA PARIS. 128 de morți și 180 de răniți. Doi români morți în atentate