Sari la conținut

Consiliul de Securitate al ONU adoptă noi sancțiuni împotriva Coreei de Nord

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă Rezoluția 2371, prin care se impun noi sancțiuni Coreei de Nord, informează Yonhap.

Daily Life In Pyongyang

FOTO: Getty Images

Organizația Națiunilor Unite intenționează să reducă cu o treime veniturile din exporturi ale regimului comunist de la Phenian, care se ridică în prezent la aproximativ trei miliarde de dolari anual, ca reacție la recentele teste nord-coreene cu rachete balistice intercontinentale.

Decizia Consiliului a fost unanimă, după luni de negocieri între Statele Unite și China, principalul partener internațional al Coreei de Nord.