„Coplata” în Catalunia. Însoțitorii bolnavilor, taxați cu zeci de euro pe zi

Data publicării:
barcelona-58082

La spitalul clinic din Barcelona, însoțitorul unui bolnav trebuie să plătească 40 de euro pe zi dacă dorește să doarmă pe un fotoliu în salonul unde se află bolnavul sau 70 de euro, dacă dorește să doarmă într-un pat. 

Conducerea spitalului spune că măsura este voluntară, nu obligatorie și că cele mai multe cereri le-a avut din partea domnilor care și-au acompaniat soțiile la maternitate. 

Chiar dacă doar 8 din cele 62 de spitale din Catalunia sunt în coordonarea directă a guvernului catalan, moda plății pentru diverse servicii a fost adoptată rapid de majoritatea spitalelor.

Și, cu toate că pentru diverse proceduri chirurgicale, lista de așteptare este extrem de lungă, spitalul Sant Pau din Barcelona le permite acum celor cu dare de mână să plăteasca serviciul chirurgical și astfel să nu mai fie nevoiți să aștepte la rând cu celelalte persoane care așteaptă intervenții chirurgicale gratuite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita