Sari la conținut

Cum ajung migranţii să tranziteze România

11 persoane au pus la cale o reţea de trafic de oameni care a reuşit în doar câteva luni să transporte prin România 150 de migranţi sirieni din Turcia către Occident. O afacere bănoasă, care funcţiona pe o schemă bine pusă la punct. Cetăţeni turci racolau refugiaţii care ajungeau în ţara lor la graniţa cu Siria. De aici oamenii erau aduşi în Istanbul, în piaţa Aksaray, un loc cunoscut pe harta traficului de oameni. Aici migranţii erau triaţi după locurile unde vor să ajungă şi îndrumaţi spre diferite ţări de tranzit.

Printre ele şi România. Refugiaţii ajungeau la noi pe ruta Turcia-Bulgaria- România. Nu de puţine ori însă ei au fost trimişi spre ţara noastră cu mai multe bărci.

La noi afacerea era controlată de doi cetăţeni români ajutaţi de câţiva turci stabiliţi legal în ţara noastră. Planul era simplu. Refugiaţii trebuiau preluaţi de la graniţă şi scoşi din ţară cât mai repede cu putinţă. Pentru fiecare situaţie în parte exista un plan de rezervă. În cazul în care erau prinşi de poliţişti la frontieră, migranţii cereau azil în România. Ajungeau apoi în centrele de refugiaţi.

O bună parte din refugiaţi proveneau din centrul din Galaţi. Oamenii ajunşi aici nu rămâneau mai mult de câteva săptămâni până în momentul în care primeau semnalul că pot fi scoşi din ţară ilegal.

Sirienii fugeau din centre şi erau îmbarcaţi în trenuri spre Bucureşti. Întotdeauna călătoreau noaptea pentru a fi feriţi de ochii autorităţilor. Erau apoi preluaţi din Gara de Nord chiar de capii reţelei.

Ajunşi în Bucureşti erau preluaţi şi duşi cu dube spre un hotel din Capitală. Rămâneau aici preţ de câteva zile. Procurorii spun că erau nevoiţi să doarmă chiar şi zece într-o singură cameră.

În tot acest timp traficanţii puneau la punct ultimele detalii. Vorbeau codat. Emigranții erau numiți „mărfuri”.

Migranţii rămâneau în Bucureşti până în momentul în care planul de transport era gata. Apoi erau aduşi la marginea capitalei cu taxiuri. Erau urcaţi în tiruri. Apoi aceste tiruri se îndreptau spre Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti.

În multe situaţii, spun procurorii, refugiaţii erau transportaţi ca mărfurile - în condiţii mizere, fără să se poată mişca. Mergeau sute de kilometri fără să ştie unde se află.

Preţul libertăţii era în medie de 5.000 de euro. Banii nu reprezentau însă garanţia că vor ajunge în ţările vestice. Procurorii DIICOT au reuşit după 3 luni de monitorizare să îi prindă pe cei 11 membri ai reţelei. Prin acelaşi coşmar dar pe alte trasee trec zilnic zecile de mii de migranţi în Ungaria, Grecia sau Italia.

De multe ori, oamenii au plătit cu viaţa încercarea de a evada din calea războiului. Nu de puţine ori chiar călăuzele au semnat condamnarea lor la moarte, după ce i-au abandonat de teama poliţiei.