Sari la conținut

Dosar internațional | ISIS, un inamic mai mare decât Vladimir Putin

Franţa este în stare de război. Aceste acte comise vineri seară la Paris împotriva statului francez sunt acte de război. Ele constituie o agresiune împotriva ţării noastre, contra valorilor sale, contra tinerilor săi, contra modului său de viaţă. Au fost comise de o armată jihadistă a grupării Statul Islamic”, a declarat Francois Hollande, preşedintele Franţei.

Acestea sunt cuvintele care redefinesc strategiile, interesele, alianţele între marile puteri ale lumii. Acestea sunt cuvintele de la care inamicul de ieri devine aliatul de azi. Şi asta pentru că există un duşman şi mai periculos. Mai mult decât atât, este un duşman comun. Numele său e Stat Islamic.

ISIS unește Rusia și Occidentul

Primele discuţii despre o eventuală apropiere între cele două alianţe de pe frontul din Siria - cea condusă de Rusia şi cea condusă Statele Unite - au avut loc la reuniunea G20 din Antalya, imediat după atentatele de la Paris.

Iar primul semnal clar a fost discuţia față în față dintre Barack Obama şi Vladimir Putin, în holul unui hotel din Antalya. Imaginea cu cei doi lideri care discută relaxat a făcut înconjurul lumii. Era prima astfel de întâlnire de la izbucnirea crizei din Ucraina: s-au privit în ochi şi nu au mai făcut niciun efort să se evite, semn că relaţia lor e pe cale să se schimbe.

Cel care şi-a asumat rolul de liant între Rusia şi Occident este Francois Hollande. El s-a văzut, pe rând, cu David Cameron la Paris, cu Barack Obama la Washington, apoi i-a primit la Elysee pe Angela Merkel şi Matteo Renzi. A încheiat acest tur de forţă cu o vizită la Moscova, unde s-a văzut cu Vladimir Putin. Francois Hollande a străbătut astfel, în total, mai bine de 20.000 de kilometri cu misiunea de a uni forţele în lupta împotriva grupării Stat Islamic.

Francois Hollande: „Nu putem lua, pur şi simplu, măsuri în Franţa, în Germania, în Europa pentru lupta împotriva terorismului. Trebuie să şi acţionăm asupra sursei în sine, a cauzei şi în special a grupului Daesh, Statul Islamic în Siria şi Irak. Astfel încât acest grup, Daesh, să fie lovit în propria inimă.”

Liderul de la Elysee a găsit imediat un susţinător în premierul britanic, David Cameron, care la trei zile de la întâlnirea cu Francois Hollande a venit în faţa Parlamentului şi a prezentat spre aprobare un plan pentru participarea ţării sale la raidurile coaliţiei internaţionale.

David Cameron, premierul Marii Britanii: „Ne confruntăm cu o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale. Trebuie să îi atacăm pe aceşti terorişti chiar pe terenul lor. Nu trebuie să subestimăm responsabilitatea pe care o avem faţă de propria siguranţă şi nici să o încredinţăm altcuiva.”

La rândul ei, Angela Merkel a asigurat Franţa de tot sprijinul Germaniei.

Teroarea şi terorismul trebuie combătute cu toate forţele. Vrem să fim alături de Franţa. La o zi după atentate, i-am spus preşedintelui Franţei că îi oferim tot sprijinul de care are nevoie”, a spus cancelarul Germaniei.

Există însă o problemă care ar putea pune serioase piedici planului pe care îl are Francois Hollande: acela de a forma o mare coaliţie împotriva ISIS. Iar acestă problemă e reticenţa comunităţii internaţionale în ceea ce priveşte o colaborare cu Vladimir Putin, care continuă să îl susţină pe Bashar al Assad.

Barack Obama, preşedintele SUA: „Preşedintele Hollande şi eu am fost de acord că loviturile Rusiei împotriva opoziţiei moderate nu fac decât să întărească regimul Assad, a cărui brutalitate a contribuit la ridicarea ISIS. Am fost de acord că Rusia ar putea juca un rol mai constructiv dacă îşi va schimba ţintele loviturilor sale, pentru înfrângerea ISIS. De asemenea, preşedintele Hollande şi cu mine am fost de acord că modalitatea cea mai bună de a aduce pacea în Siria este să păstreze principiile pe care le-am reafirmat la Viena, care presupun un sprijin activ al Rusiei pentru încetarea focului şi o tranziţie politică fără Assad, spre un guvern ales care poate uni poporul sirian împotriva terorismului.”

Imediat după atentatele de la Paris şi după întâlnirea cu Barack Obama, Vladimir Putin a lăsat impresia că ar putea face unele concesii în ceea ce priveşte viitorul Siriei. Pare să fie de acord cu o tranziţie politică în Siria, o predare de putere dub supravegherea ONU. Desigur, cu Assad la masa negocierilor.

Vladimir Putin: „Se pare că toată lumea a înţeles că doar dacă luptăm împreună putem ajunge la un rezultat. Noi nu închidem niciodată uşa unei asemenea cooperări.”

Siria avertizează Vestul

O mare coaliţie Rusia-Occident se împiedică, deocamdată, în Bashar al Assad. Vladimir Putin nu pare dispus să renunţe la el, iar Vestul nu vrea să audă de liderul de la Damasc. În toiul impasului, vine şi un mesaj de la Damasc: oricum ar arăta alianţele, europenii şi americanii tot nu vor reuşi să îl dea jos pe Bashar al-Assad.

Vestul, adică America şi întreaga Europă, s-au adaptat la realităţile siriene. Pentru noi, îndepărtarea preşedintelui Assad de la putere este o discuţie secundară, în principiu. Din prima zi, înlăturarea regimului a fost o discuţie secundară. Nu pentru că am apăra pe cineva anume, ci pentru că apărăm simbolul independenţei şi suveranităţii Siriei. Ei (SUA şi Europa, n.r.) încearcă acest lucru (să îl dea jos pe Bashar al-Assad, n.r.) şi, chiar de-ar reuşi să răstoarne echilibrul de forţe în folosul lor şi să câştige de partea lor aliaţii Siriei, tot nu ar reuşi să schimbe nimic. Dar vor eşua încă o dată şi vor descoperi că alianţa este puternică, cinstită şi că guvernul sirian este mai puternic decât înainte. Sirienii înşişi sunt mai puternici decât înainte, sunt independenţi şi suverani şi nu vor permite nimănui să se amestece în problemele lor interne”, a declarat Ali Haidar, ministrul sirian al Reconcilierii.

Cine cu cine luptă în Siria

Alianţele se regândesc, se renegociază acum, dar în Siria e război de multă vreme. Iar raiduri împotriva ţintelor ISIS fac toţi: şi coaliţia condusă de americani, şi cea condusă de ruşi. Acum, despre efecte. Prima concluzie: după un an de atacuri aeriene, apar două mari diferenţe la harta Siriei. Întâi, teritoriul controlat de kurzi a crescut considerabil. Apoi, rebelii anti-Assad au pierdut din teritoriu. Urmăriți, în continuare, cine cu cine se luptă acum în Siria şi care sunt efectele concrete în teren.

Patru ani şi jumătate de război în Siria şi nicio brumă de speranţă că pacea e aproape. Iar situaţia din teren e teribil de încurcată.

Pe scurt: armata siriană se luptă cu rebelii şi cu Statul Islamic. Coaliţia condusă de Statele Unite are ca ţintă principală Statul Islamic. Noul actor, Rusia, atacă tot Statul Islamic, dar oficialii americani acuză că şi rebelii sunt ţinta raidurilor ruseşti.

Ajungem la actorii mai mici şi iţele se complică şi mai mult. Kurzii din Siria se luptă eficient cu Statul Islamic. Dar ei sunt ţinta Turciei, partenerul americanilor în lupta împotriva Statului Islamic.

În acest moment, există foarte multe ţări implicate în acest conflict.

La sol: armata siriană este susţinută de Rusia, care îi oferă personal şi armament. Mai este susţinută de Iran, care oferă experţi militari. Acest triunghi Assad-Putin-Rouhani are ca aliate unele miliţii din regiune, cum ar fi Hezbollah, din Liban, sau brigăzile Abu al-Fadl al-Abbas, din Irak.

De partea cealaltă, rebelii au fost antrenaţi şi au primit bani şi armament de la următoarele ţări: Arabia Saudită, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Statele Unite.

În aer, situaţia stă în felul următor: aviaţia pro-Assad a efectuat mii de raiduri împotriva poziţiilor rebele. Pe urmă, Statele Unite, Marea Britanie, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Franţa, Arabia Saudită au atacat din aer Statul Islamic.

În paralel, Turcia a bombardat şi poziţiile kurde din Siria, chiar dacă militanţii kurzi sunt singurii care au reuşit să recupereze oraşe controlate de ISIS.

De două luni, Rusia efectuează şi ea raiduri în Siria. Oficial, ţinta sunt jihadiştii din Statul Islamic. Însă Vladimir Putin a fost acuzat încă de la începutul campaniei că operaţiunea i-ar viza şi pe rebeli, adică pe principalii duşmani ai lui Bashar al-Assad.

Aşa arată războiul din Siria în acest moment. O ţară sfâşiată la propriu şi la figurat de atât de multe războaie mai mici încât e greu de crezut că toate aceste ţări mai ştiu pe cine atacă şi împotriva cui se apără.

Care este, însă, efectul intervenţiilor militare externe asupra luptei pe teritoriu? Cea mai mare schimbare se referă la teritoriul controlat de kurzi, în nordul Siriei. Aceşti luptători, susţinuţi de americani, dar atacaţi de turci, au reuşit să recucerească bucăţi importante de teritoriul controlat de Statul Islamic. A doua diferenţă notabilă este zona controlată de rebeli, care este mai mică.

Teritoriul controlat de Bashar al-Assad s-a extins cu doar 0,4% din 29 septembrie şi până în 16 noiembrie, ceea ce arată că, deocamdată cel puţin, sprijinul oferit de aviaţia rusească are un efect modest.

În total, este vorba despre un plus de 120 de kilometri pătraţi. Evaluarea aparţine IHS Conflict Monitor, un prestigios institut de monitorizare a conflictelor. Interesant este că, de fapt, armata pro-guvernamentală a preluat controlul a circa 240 de kilometri pătraţi de teritoriu, dar a pierdut, de la sfârşitul lui septembrie şi până la mijlocul lui noiembrie, 120 de kilometri pătraţi în faţa jihadiştilor ISIS.

Rusia | “Camera de război” a lui Vladimir Putin

Urmăriți discuția dintre Luca Niculescu și Cosmin Prelipceanu.