Sari la conținut

DOSAR SIRIA | Cauzele valului de migranți în Europa

Charlie Rose, realizator CBS News: De ce credeţi că Occidentul vă contestă legitimitatea?

Bashar al-Assad, preşedintele Siriei: Nu-mi pasă ce spun, atâta vreme cât am sprijinul poporului sirian. Ei îmi dau legitimitate. Vine din interior. De ce mă contestă? Pentru că, înainte, Vestul avea în aceste ţări marionete, nu lideri independenţi. De aceea au probleme cu Putin, pe care îl demonizează pentru că el poate spune "Nu" şi vrea să fie independent. Vestul şi în special SUA nu acceptă parteneri, ei acceptă doar supuşi. Deşi Europa nu face parte din SUA. Sincer vorbind, aceasta este şi problema lor cu Siria. Le trebuie cineva care să-i tot aprobe, o păpuşă, o marionetă.

Cum a devenit Bashar al-Assad președintele Siriei

Bashar al-Assad, al doilea fiu al fostului preşedinte sirian Hafez al-Assad, a ajuns la putere fără să fi avut vreodată ambiţii politice. Studiase medicina la Universitatea din Damasc şi era oftalmolog la un spital din Londra.

În 1994, a fost rechemat în ţară, după moartea fratelui său Bassel, care fusese desemnat succesorul lui Hafez al-Assad. Trimis la Academia Militară, Bashar al-Assad a început pregătirile pentru a deveni un veritabil lider.

S-a întâmplat mai repede decât se aştepta. A fost ales preşedinte în 2000, după moartea tatălui său şi după ce Parlamentul a votat scăderea vârstei minime pentru candidaţii la funcţia supremă: de la 40, la 34 de ani. Adică fix cât avea el! A câştigat alegerile cu peste 97 la sută din voturi.

Tânărul lider sirian a promovat reforme economice, dar a continuat politica autoritară a tatălui său. Problemele lui au început să apară după primăvara arabă.

În 2011, activiştii pentru drepturile omului denunţau torturile la care erau supuşi membrii opoziţiei siriene şi chemau la proteste de masă. Preşedintele a decretat stare de urgenţă şi a cerut armatei să înăbuşe revoltele.

Era începutul unui sângeros război civil. Şi era şi sămânţa celei mai mari probleme de azi: apariţia şi expansiunea ISIS. Acum, cea mai periculoasă grupare teroristă din lume controlează o treime din teritoriul ţării, dar - ce e mai important - a pus mâna pe aproape toate resursele de petrol şi gaze ale Siriei.

Tot ce se întâmplă în Siria de la înăbuşirea primăverii arabe încoace a dus la moartea a 250.000 de oameni. Iar 11 milioane de sirieni sunt refugiaţi. Patru milioane au fugit în afara graniţelor.

Contestat de Occident, în special de Statele Unite, care îl consideră un dictator vinovat de crime împotriva propriilor cetăţeni, Bashar al-Assad pare să fie salvat de la o înlăturare brutală de la putere, asemenea liderilor din Irak sau Libia. Vestul are nevoie acum de Assad în lupta împotriva Statului Islamic şi îi întinde, timid, mâna pentru negocieri.

Bashar al-Assad, preşedintele Siriei: În principiu, în Siria considerăm că orice dialog este pozitiv. Suntem deschişi pentru orice dialog cu oricine, inclusiv SUA, un dialog bazat pe respect reciproc.

Charlie Rose, realizator CBS News: Care este comunicarea dintre guvernul sirian şi guvernul american?

Bashar al-Assad: Nu există o comunicare directă.

Charlie Rose: Niciun fel?

Bashar al-Assad: Nimic până acum.

Charlie Rose: Nimic încă?

Bashar al-Assad: Nimic încă. Până acum, nu.

Charlie Rose: Dar aţi vrea să fie?

Bashar al-Assad: Orice dialog este pozitiv, cum am spus, în principiu. Desigur, fără să încalce suveranitatea Siriei.

Charlie Rose: Aveţi multă putere în mâinile dvs. ca să iniţiaţi acest proces. Dacă vor cere să demisionaţi ca să se poarte negocieri, vi se pare inacceptabil?

Bashar al-Assad: La militanţi vă referiţi?

Charlie Rose: Nu, mă refer la Statele Unite sau Rusia sau alţi participanţi la dialog.

Bashar al-Assad: Nimeni din exterior nu are legătură cu viitorul Siriei, cu Constituţia sau preşedintele. Nu vom discuta cu ei aşa ceva. Este problema Siriei. Dacă sirienii vor să-şi schimbe preşedintele, o pot face, în aceeaşi zi. Exagerez, desigur. Se face printr-un proces politic, unul constituţional. Aşa se schimbă preşedinţii. Nu prin terorism şi nu prin intervenţii externe

Charlie Rose: Sunteţi de acord că nu se poate încheia printr-o acţiune militară?

Bashar al-Assad: Întru totul de acord. Orice conflict, inclusiv un război, trebuie să se încheie printr-o soluţie politică.

Rusia, aliat al lui Bashar al-Assad

Cel mai puternic şi mai vocal susţinător al regimului său este Vladimir Putin. El se opune unei intervenţii externe pentru înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad şi cheamă comunitatea internaţională să găsească o soluţie politică în Siria. De altfel, Putin a anunţat că preşedintele sirian este dispus la concesii.

Apelul la dialog politic cu puterea de la Damasc vine într-un moment în care Moscova a fost, practic, nevoită să confirme că a trimis experţi militari în Siria, pentru a-i instrui pe ofiţerii sirieni cum să folosească tehnica militară primită din Rusia.

Potrivit Le Monde, experţii s-au deconspirat după ce au postat selfiuri pe reţelele de socializare. Oricum, Statele Unite le reperaseră mişcările. Responsabilii americani au declarat că trei avioane militare ruseşti au aterizat în ultimele zile în Siria.

Rusia explică. „Nu am ascuns niciodată că livrăm tehnică militară autorităţilor siriene în lupta lor împotriva teroriştilor”, spune acum Ministerul de Externe de la Moscova. Şi preşedintele Vladimir Putin completează: Rusia nu vrea ca Siria să treacă prin acelaşi scenariu prin care au trecut Libia şi Irakul şi atrage atenţia că Statul Islamic are arme mai bune decât au trupele guvernamentale.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: „(Ne temem că) Siria ar putea deveni la fel ca Libia sau Irak. Ştiţi că, în Irak, înainte de distrugerea autorităţilor şi răsturnarea lui Saddam Hussein, acolo nu erau terorişti. Să nu uităm. Oamenii preferă să nu vorbească despre asta. Dar cine a creat condiţiile pentru apariţia terorismului în acele teritorii? Nu este clar? După invazia Irakului, distrugerea autorităţilor şi spânzurarea lui Saddam, a apărut ISIS, Statul Islamic. Ce s-a întâmplat în Libia? S-a dezintegrat complet. Statul nu mai există. Chiar şi eforturile diplomatice ale SUA au eşuat. Nu dorim un scenariu similar în Siria. Este punctul de plecare al sprijinului nostru pentru preşedintele Assad şi guvernul său. Credem că este o poziţie corectă.”

„Cerem găsirea unei soluţii politice, care, cu certitudine, va duce la transformarea regimului politic. Suntem pregătiţi să discutăm acest lucru şi cu preşedintele Assad. Apropo, recent, la ONU, s-a făcut apel la colaborare cu regimul lui Assad, care se luptă cu ISIS şi cu alte grupări teroriste. Suntem pregătiţi să colaborăm cu preşedintele (Assad) pentru o transformare la nivel politic în beneficiul tuturor sirienilor, care să aibă acces la pârghiile de putere, şi pentru evitarea unei soluţii militare a conflictului”, a adăugat președintele Rusiei.

Charlie Rose, jurnalist CBS News: Sunteţi pregătit să-i cereţi lui Assad să renunţe la putere? Pentru obţinerea unei soluţii politice alternative, care să împiedice avansul ISIS către Damasc?

Vladimir Putin: Moderatorul este american get-beget! Fără intervenţii externe, asta sunt pregătit să discut. Doar sirienii îi pot cere preşedintelui să demisioneze. E logic. Am mai spus că suntem pregătiţi pentru un dialog cu preşedintele Assad, care să facă reforme politice împreună cu reprezentanţii "opoziţiei sănătoase". E constructiv şi poate fi aplicat.

Dacă lucrurile ar sta astfel, intervine o întrebare esenţială: e dispus preşedintele sirian să împartă puterea? Vladimir Putin susţine că da.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Înţelegem că este nevoie de schimbări politice. Colaborăm cu partenerii noştri din Siria şi din lume pentru a ne uni eforturile în lupta anti-teroristă, care trebuie să meargă în paralel cu procesul politic din Siria. Preşedintele sirian a acceptat organizarea de alegeri legislative anticipate şi a luat legătura cu "opoziţia sănătoasă", pe care o invită la guvernare.

Vladimir Putin propune formarea unei coaliţii internaţionale de luptă împotriva terorismului şi extremismului. A discutat despre un asemenea plan cu preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, cu preşedintele Turciei şi al Egiptului, cu liderii din Arabia Saudită şi cu regele Iordaniei.

Americanii sunt cumva reticenţi. Se tem că implicarea militară a Rusiei alături de regimul lui Bashar al-Assad va complica lucrurile şi mai tare.

Cum se poziționează Statele Unite

Americanii insistă că Bashar al-Assad trebuie să renunţe urgent la putere. Condiţie pentru iniţierea unor posibile discuţii cu Damascul. Şi, susţin americanii, singura soluţie pentru salvarea Siriei.

Barack Obama, preşedintele SUA: „Regimul lui Bashar al-Assad trebuie să se încheie.”

John Kerry, secretat de Stat: „Assad trebuie să plece!”

Statele Unite cer demisia preşedintelui sirian încă din 2011, după sângeroasa înăbuşire a revoltelor populare.

Barack Obama: „În Siria, singura cale pentru încheierea războiului civil şi pentru unitate împotriva ISIS este o tranziţie politică către un nou guvern, fără Bashar Al Assad. Un guvern pentru toţi sirienii. Am discutat acest lucru cu partenerii noştri din Golf şi recent, la telefon, cu preşedintele Putin. Am spus foarte clar că SUA vor continua să acţioneze pentru a obţine o astfel de tranziţie. Ţinând cont de ameninţarea extraordinară a ISIS, este important să colaborăm şi să asigurăm condiţiile pentru un nou guvern sirian.”

În aceste condiţii, toată lumea se întreabă dacă nu cumva este începutul sfârşitului pentru Bashar al-Assad. Americanii caută să-şi întărească alianţa cu partenerii tradiţionali din zonă, dar să şi găsească alţi aliaţi în regiune. Alianţe noi posibile doar acum şi doar datorită unui numitor comun: lupta cu ISIS.

Barack Obama: „America este în fruntea luptei pentru a slăbi şi a distruge în final grupul terorist cunoscut ca Statul Islamic. Am cerut lumii, în special comunităţilor musulmane, să respingă ideologia extremismului violent şi să facă mai mult pentru a atrage potenţialul extraordinar al tinerilor lor.”

Ashton Carter, secretarul Apărării din SUA: „Încercăm să identificăm şi să recrutăm persoane pe care ne putem baza. Care din punct de vedere mental, dar şi al ideologiei, să nu fie angrenaţi în grupări precum ISIS. A fost foarte dificil să-i găsim.”

Sunt voci care spun că Siria poate fi salvată, dar numai cu preţul sacrificării lui Assad.

Constantin Degeratu, general în rezervă și fost șef al Marelui Stat Major al Armatei, a discutat acest subiect la Jurnalul de seară.

Cine este de vină pentru apariţia ISIS?

Sunt răspunzătoare Statele Unite pentru că au neglijat pericolul, deşi deţineau informaţii despre grupările jihadiste? Generalul american Michael Flynn, fost şef al Agenţiei de Informaţii Militare, DIA, a recunoscut, într-un interviu pentru postul Al-Jazeera, că administraţia americană a ignorat pericolul reprezentat de ISIS şi a făcut greşeli strategice.

Mehdi Hassan, jurnalist Al-Jazeera: Preşedintele Obama a spus, citez, că va slăbi şi în cele din urmă va distruge gruparea Statul Islamic. La un an de la lansarea raidurilor aeriene împotriva ISIS, cât de aproape sunt SUA de acest ţel? S-a reuşit distrugerea, slăbirea ISIS? 

Lt. Gen. Michael T. Flynn, fost şef al Agenţiei de Informaţii Militare: Cred că gruparea ISIS a fost slăbită. Dar o aşa organizaţie nu va putea fi distrusă niciodată. Poate vom reuşi să-i facem să-şi schimbe numele, nu şi să-i distrugem. Să distrugi înseamnă să elimini complet. În termeni militari ar însemna... Nu ar fi trebuit să se exprime aşa. Nu a vorbit corect. Ar fi trebuit să fie mai precis. Ar fi trebuit să prezinte, cred eu, ţeluri realistice, schimbări de comportament.

Jurnalist Al-Jazeera: Nu a fost realist?

Lt. Gen. Michael T. Flynn: Nu. Cred că am pierdut foarte mult timp, am pierdut aşa de mulţi ani când am fost doar ineficienţi, deşi puteam să învingem acest inamic, această ameninţare.

Jurnalist Al-Jazeera: Se vorbeşte prea puţin despre responsabilitatea SUA în acest conflict. Este adevărat că ISIS nu ar fi existat azi în Irak dacă SUA nu ar fi invadat şi ocupat ţara în 2003?

Lt. Gen. Michael T. Flynn: Uitându-ne înapoi, cred că s-au făcut mai multe erori strategice. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat în ultimii 15, 16, 17 ani, chiar mai mult. Cu siguranţă, am pus paie pe foc. Cu siguranţă. Nu există niciun dubiu. Istoria nu va ierta deciziile luate în 2003.

Jurnalist Al-Jazeera: În Siria, aţi spus că politica americană a fost greşită. Mulţi au comentat că Statele Unite au văzut cum apare ISIS, dar au închis ochii. Chiar au încurajat asta. SUA au văzut cum apare Califatul ISIS şi nu au făcut nimic.

Lt. Gen. Michael T. Flynn: Cred că n-am înţeles. Am ratat tot. La început, acum patru ani. Mulţi nici nu-şi mai amintesc de Armata Liberă Siriană, de acea mişcare. Ce face astăzi? De Al-Nasra. Unde sunt azi? Cât de mult s-au schimbat?

Jurnalist Al-Jazeera: Să clarificăm. Spuneţi că nu ar fi trebuit să îi sprijiniţi pe rebeli. Spuneţi că guvernul era de acord...

Lt. Gen. Michael T. Flynn: Trebuia să fi făcut mai multe eforturi şi mai devreme decât am făcut.

Jurnalist Al-Jazeera: Dar în 2012... Acum trei ani, să fim clari. În 2012, Agenţia dumneavoastră spunea, citez: „Salafiţii, Frăţia Musulmană şi Al-Qaida din Irak sunt principalele forţe care conduc insurgenţa din Siria”. În 2012, SUA au ajutat coordonarea transferurilor de arme către aceste grupări. De ce nu v-aţi opus, dacă eraţi îngrijorat?

Lt. Gen. Michael T. Flynn: Nu-mi place să spun, dar nu era treaba mea. Treaba mea era să mă asigur de acurateţea datelor prezentate de servicii.

Jurnalist Al-Jazeera: Spuneţi că, în timpul acelei guvernări, ştiaţi de prezenţa acelor grupări, aţi văzut acele analize şi aţi pus problema. Cine nu vă asculta?

Lt. Gen. Michael T. Flynn: Cred că Administraţia.

Jurnalist Al-Jazeera: Administraţia a închis ochii la analizele dvs.?

Lt. Gen. Michael T. Flynn: Nu cred că a închis ochii. A luat o decizie. O decizie proastă.

Jurnalist Al-Jazeera: O decizie proastă de a susţine insurgenţa condusă de salafiţi, Al-Qaida şi Frăţia Musulmană?

Lt. Gen. Michael T. Flynn: O decizie proastă de a face ce au făcut. Trebuie să-l întrebaţi pe preşedinte ce face el de fapt, care e politica actuală. Pentru că totul este foarte confuz.