Hong Kongul interzice intrarea pasagerilor din opt ţări: „Cursele din aceste ţări nu vor fi autorizate să aterizeze”

Data publicării:
aeroport hong kong
Hong Kongul interzice intrarea pasagerilor din opt ţări. Foto: Profimedia

Autorităţile din Hong Kong au interzis miercuri intrarea pe calea aerului a pasagerilor din opt ţări şi au luat alte măsuri pentru a împiedica răspândirea variantei Omicron a coronavirusului.

Conform anunţului făcut în faţa presei de guvernatoarea fostei colonii britanice, Carrie Lam, statele vizate sunt Australia, Canada, Filipinele, Franţa, India, Pakistanul, Regatul Unit şi SUA. "Cursele de pasageri provenite din aceste ţări nu vor fi autorizate să aterizeze în Hong Kong, iar persoanele care au petrecut un timp în aceste ţări nu vor mai autorizate să se îmbarce în curse către Hong Kong, inclusiv cu escală", a precizat Carrie Lam.

Printre celelalte măsuri anunţate se numără interzicerea evenimentelor publice de mare amploare şi închiderea a 15 tipuri de unităţi economice, cum ar fi barurile, localurile de noapte, sălile de sport şi saloanele de înfrumuseţare. Mesele la restaurant vor fi permise numai până la orele 18.

Spre deosebire de China continentală, Hong Kongul aplică o strategie "zero COVID", care constă într-o perioadă îndelungată de carantină pentru orice persoană sosită pe teritoriul revenit sub autoritatea Beijingului în 1997 şi în măsuri stricte de izolare a bolnavilor şi a celor care au intrat în contact cu aceştia.

Rezultatul a fost înregistrarea a numai circa 12.000 de cazuri şi 213 decese, la o populaţie de 7,5 milioane, de la începutul pandemiei, cu preţul izolării internaţionale a unuia din cele mai mari centre financiare ale lumii.

Până acum, în Hong Kong s-au raportat doar 114 cazuri de infectare cu coronavirusul Omicron, majoritatea în rândul pasagerilor testaţi la sosire sau în timpul carantinei, scrie Agerpres.

Autorităţile s-au mobilizat după apariţia unui focar local de contaminare cu Omicron într-un restaurant, acum câteva zile, declanşând o campanie de testare de mare amploare şi o urmărire nelimitată a contactelor.

Potrivit guvernatoarei Lam, responsabilii din domeniul sănătăţii se tem că noua variantă de coronavirus se propagă în prezent nedetectată. "Ne găsim în faţa unor cazuri pentru care au fost identificate sursele, dar nu şi schema de transmitere", a explicat ea.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...