Sari la conținut
News Alert

Instituția care ieftinește banii

Banca Centrală Europeană este principala instituție a uniunii economice și monetare. Practic, BCE, are funcția de administrare a politicii monetare în cele 19 țări care folosesc euro ca monedă. Banca a fost înființată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam. Instituţia colaborează cu băncile centrale din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene şi împreună formează Sistemul European al Băncilor Centrale. Tot BCE colaborează şi cu băncile centrale ale celor 19 state membre care au adoptat moneda unică și care alcătuiesc împreună zona euro, ceea ce poartă numele de „eurosistem”.

BCE are ca obiectiv menţinerea inflaţiei în jurul valorii de 2% şi are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote, drept obținut prin Tratatul de la Maastricht, pârghie folosită ca reglaj fin pentru indicatorii monetari. Este ceea ce face Banca in aceste zile, tipăreşte bani, cam 60 de miliarde lunar până în 2016, adică peste o mie de miliarde în toată această perioadă.

Practic prin acest mecanism sunt ieftiniţi banii, care odată aruncaţi în piaţă ar trebui să readucă inflaţia spre 2% după ce începutul acestui an a adus fantoma deflaţiei în zona euro. Băncile centrale vor da acești bani în schimbul unor obligațiuni de stat și private în ideea de a restabili încrederea și a readuce pe o ușoară creștere prețurile, care în Europa au fost în teritoriu negativ. Tot BCE este cea care stabilește dobânda la care se fac împrumuturile în euro.

Dacă ne uităm la organizare, președintele BCE, astăzi Mario Draghi, este cel care reprezintă instituția la reuniunile europene și internaționale. Banca este condusă de un consiliu al guvernatorilor care este şi principalul organ decizional - din care fac parte şi guvernatorii băncilor centrale din zona euro. Comitetul executiv - care gestionează activitățile cotidiene ale BCE şi consiliul general care are mai ales un rol de consultanță și coordonare şi care este format din președintele și vicepreședintele BCE și din guvernatorii băncilor centrale din toate statele membre.