Sari la conținut

INTERVIU. Ambasadorul Israelului la București: Hamas vrea să creeze un stat radical islamic în Fâşia Gaza

 

(Excelența Sa, Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Israelului la București)

Au trecut trei săptămâni de la răpirea şi uciderea a trei adolescenţi israelieni. Au fost indentificaţi cei responsabili de acest lucru?

Da, acum suntem în faţa escaladării conflictului, se lanseasă rachete de către organizaţia teroristă Hamas din Fâşia Gaza şi alte organizaţii teroriste. Aceasta este din nou o rundă de ameninţări unde de fapt 3,5 milioane de cetăţeni israelieni, adică 40% din populaţia Israelului, nu mai au o viaţă normală. Iar acesta este un lucru îngrozitor. Deci, în aceste 3 săptămâni, după răpirea şi uciderea celor trei tineri de către Hamas, evenimentele s-au agravat, din păcate. Facem tot ce ţine de noi pentru a-i găsi pe cei vinovaţi, dar aceasta este realitatea, aceasta este situaţia pe care Israelul o are de suportat şi împotriva căreia luptă, împotriva terorii. După cum ştiţi, acum nu mai este doar situaţia Israelului. În zilele noastre Orientul Mijlociu este într-o fază în care trebuie să facă faţă foarte multor radicalişti islamici, Hamas, jihadiști, Statul Islamic pentru Irak şi Levant, Jabhat al-Nusra în Siria, Frăţia Musulmană, Islamul Jihadist, susţinuţi de Iran, de Libia, deci este o încurcătură mare şi în acest haos noi vrem să aducem situaţia din Israel la o stare normală, în care populaţia noastră să poată trăi în pace şi linişte, ca în oricare altă ţară.

Putem spune că operaţiunea de protecţie lansată de Israel împotriva Hamas-ului în Fâşia Gaza este o răzbunare a răpirii celor trei adolescenţi?

Deloc. Nu vorbim despre răzbunări, despre crime şi răpiri. Vă pot spune despre Hamas, care de fapt a luat cu forţa puterea din Fâşia Gaza în 2007. În 2005 noi ne-am retras din Fâşia Gaza. Nu există nicio prezenţă israeliană în Fâşia Gaza. Nu sunt nici oraşe, nici militari, nimic. Iar locul lăsat liber de retragerea noastră a fost ocupat de terorişti, iar terorismul este în creştere. Noi trebuie să facem faţă din 2005 lansărilor de rachete, răpirilor, atacurilor sinucigaşe cu bombe, de fapt 1000 de israelieni au fost omorâţi de-a lungul anilor de atacuri sinucigaşe ale teroriştilor, care au fost legate de Hamas. Aceasta este o luptă continuă împotriva terorii şi răpirea a trei copii a fost doar unul dintre lucrurile oribile care au fost făcute de aceşti terorişti. De la răpire a crescut numărul de atacuri cu rachete. Pot spune că aşa se trăieşte la noi. Viaţa noastră în Israel a devenit groaznică. La fiecare câteva ore auzi la radio, în presă, alerte. Se numesc cod roşu. Oamenii trebuie să se oprească din viaţa normală, oamenii trebuie să meargă să se adăpostească, grădiniţele nu mai pot funcţiona, oamenii nu mai au o viaţă normală. Aceste lucruri sunt groaznice şi nicio ţară din lume nu ar permite o astfel de situaţie. Încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi aici în România dacă o organizaţie teroristă din apropiere, de lângă graniţă, ar lansa zilnic rachete care sunt îmbunătăţite şi acum sunt mai bune, au o rază mai lungă de acţiune. Ajung până la Tel Aviv, Ierusalim, nordul Israelului. Deci teroriştii şi-au îmbunătăţit metodele şi noi trebuie să ajungem la un final ca să putem avea o dată pentru totdeauna linişte şi pace precum alte popoare din alte ţări. 

Hamas a spus că Teritoriile Palestiniene sunt sub ocupaţie din partea Israelului şi de aceea lupta lor este justificată. Cum poate fi încheiată această situaţie astfel încât procesul de pace să ajungă la un final între cele două părţi?

Când vorbiţi despre Hamas trebuie să vă gândiţi la Al-Qaida. Trebuie să vă gândiţi la organizaţia Statul Islamic care a apărut in Irak şi Liban şi la nebunia care este acum în Irak şi Siria. Trebuie să vă gândiţi la Hezbollah. Aceştia sunt terorişti şi sunt consideraţi terorişti nu doar de Israel, dar şi de Uniunea Europeană, de SUA, de Canada, de Japonia, de Egipt şi alte ţări. Egiptul, vecinul nostru, se luptă de asemenea cu aceşti jihadişti. Hamas este considerată o organizaţie teroristă. Deci ce spune Hamas este o prostie. Nu aceasta este baza conflictului. Baza conflictului este, dacă ne uităm la motivaţia şi crearea Hamas-ului, este una singură: anihilarea statului Israel. Ca să nu mai spunem că a fost chiar o declaraţie a Cvartetului (SUA, UE, Rusia şi ONU) care spune că cei din Hamas trebuie să accepte trei condiţii: să nu mai atace Israelul, să recunoască Israelul şi de asemenea să accepte acordul de pace care a fost semnat în trecut între autorităţile din Palestina şi Israel. Iar Hamas a ezitat. Hamas încearcă să găsească scuze pentru orice cauză politică. Hamas este o organizaţie teroristă şi trebuie să îi tratăm aşa cum toată lumea face cu organizaţiile teroriste, aşa cum lumea din vest vede Al-Qaida, de exemplu. Pentru că teroarea este teroare.

Ei omoară în numele credinţelor lor şi îi interesează să ucidă şi să rănească oameni nevinovaţi. În mod sigur este un război inegal cel împotriva terorismului, pentru că metoda prin care noi încercăm să îi ţintim doar pe cei din Hamas şi aceste lansatoare de rachete, ca să distrugem această infrastructură teroristă, este foarte diferită de a lor. Ei se acund, se ascund în şcoli, în moschei, în spitale şi de acolo conduc atacurile teroriste. Eu nu sunt foarte optimist că Hamas, într-o zi, îşi va schimba statutul fundamental de distrugere a Israelului.

Care este poziţia guvernului israelian în ceea ce priveşte Fatah? Dacă spunem că Hamas este o organizaţie teroristă, există şi Fatah, pe partea cealaltă. Cum priveşte guvernul israelian Fatah-ul?

În primul rând, guvernul israelian, precum şi israelienii, iubesc pacea. Ne-ar plăcea să găsim o soluţie şi am vrea să avem o pace care durează, bineînţeles şi prin păstrarea siguranţei noastre, pentru că fără securitate ne vom pierde teritoriile. Şi toate eforturile şi declaraţiile prim-ministrului nostru sunt legate de acceptarea formulei celor două state, două state care vor trăi împreună. În Israel este vorba despre statul evreiesc şi despre statul palestinian. Abu Mazen (Mahmoud Abbas) şi Fatah au fost consideraţi partenerii noştri. Împreună am susţinut că pacea se va obţine doar prin negocieri directe. Dar, palestinienii, Fatah din motivele lor, au preferat să facă câţiva paşi unilateral şi au ezitat să continuie negocierile de pace şi faptul că Abu Mazen s-a decis să facă un guvern de coaliţie şi să aducă la guvernare şi Hamas - pentru noi să se alăture unei organizaţii teroriste - a fost o linie roşie şi am spus că nu vom mai negocia cu acest guvern de coaliţie, cu Fatah, până când acest guvern nu este dizolvat. Când se va întâmpla acest lucru, cu siguranţă Israelul va vedea cum să reia procesul de pace şi negocierile cu Fatah. Şi poate o să fiţi surprinşi, dar au fost de asemenea declaraţii ale oficialilor israelieni pentru Hamas, pentru că ceea ce spunem de foarte mult timp este că dacă Hamas ar accepta cele trei condiţii ale Cvartetului, dacă Hamas ar spune: recunoaştem dreptul Israelului să existe, mă angajez să nu atac Israelul, să nu conduc activităţi agresive împotriva Israelului prin trafic de arme, lansare de rachete, crime şi aşa mai departe. Dacă vor accepta acordul pe care l-am semnat deja în trecut între Israel şi Autoritatea Palestiniană, şi noi am putea accepta Hamas-ul drept partener. Dar aceasta este o ficţiune. Eu nu văd să existe vreo şansă ca Hamas să „îşi schimbe năravul”, pentru că este o organizaţie teroristă şi intenţia lor este, precum a altor jihadişti, să creeze un stat radical islamic în Fâşia Gaza, în Cisordania, în timp, şi care să fie condus după regulile Sharia şi susţinut de alţi radicalişti din zonă.

Dar în urmă cu 20 de ani Organizaţia de Eliberare a Palestinei a fost de asemenea considerată o organizaţie teroristă, dar ei au reuşit să se schimbe. Nu poate exista această posibilitate, ca prin alianţa la guvernare, cu Fatah, Hamas să devină gradual o organizaţie moderată şi să renunţe la preocupările teroriste?

Eu cred că ar trebui să îi întrebaţi pe cei din Hamas. Dacă eu spun că nu vă recunosc dreptul la viaţă şi în statutul meu este scris că eu vreau să vă văd distrus, dacă nu îmi iau angajamentul că nu o să vă mai atac pe dumneavoastră şi familia dumneavoastră, sau să atac oameni nevinovaţi, şi dacă refuz să accept orice fel de acord care a fost semnat în trecut, care este punctul de plecare? Întrebarea este foarte teoretică, academică, dar practic cred că ar trebui să îi întrebaţi pe cei din Hamas de ce nu acceptă aceste trei condiţii. De ce este atât de greu pentru ei să recunoască dreptul de existenţă al statului Israel? Deci cred că întrebarea ar trebui pusă celeilalte părţi.

Dar Hamas a renunţat de mult timp la atentate sângeroase şi destructive, ca atentatele împotriva autobuzelor, în timp ce ISIL ucide numeroşi oameni zi de zi. De aceea cred că ar trebui făcută o diferenţiere între cele două organizaţii.

Puteţi să-mi spuneţi despre care organizaţii vorbiţi?

Hamas şi ISIL.

Nu sunt de acord. Nu cred şi vă spun de ce. Există diferenţă între Hamas şi Frăţia Musulmană, pentru că ei cred în islamul politic, dar cred de asemenea în statul islamic care funcţionează pe baza Sharia, ceea ce implică violarea drepturilor omului, a abuzurilor şi nu ar accepta minorităţile într-un asemenea stat, la un nivel egal, dar ei cred în graniţe, într-un stat islamic radical. Şi evident dacă ne uităm la alte organizaţii, ca ISIL în Irak sau Jabhat al-Nusra în Siria, ei nu cred în graniţe. Ei cred într-o mare naţiune islamică, dar radicală. Care va trăi pe baza Sharia, fără respectarea drepturilor omului, fără respectarea minorităţilor, cum am auzit că în Siria şi Irak creştinii sunt obligaţi să plătească taxe ca pe vremea lui Mohamed.

Şi există diferiţi jihadişti, ca Mossarat Jihabad, reunoscuţi de Al-Qaida, care aş spune că sunt mai puţin extremişti, pentru că urmăresc să-şi atingă scopul treptat, şi există ISIL în Irak, care vor să creeze un califat şi sunt foarte brutali. Dar numitorul comun... da, poţi să spui că există nuanţe în radicalism şi că Hamas crede în graniţe politice, Frăţia Musulmană la fel, iar ISIL nu crede în graniţe, dar de fapt bazele sunt aceleaşi. Terorism, terorism, terorism.

Israel în considerare şi posibilitatea unui atac terestru în Fâşia Gaza?

Vom vedea cum vor evolua lucrurile. Scopul nostru, aşa cum am spus, este de a neutraliza infrastructura teroristă şi de a opri lansările de rachete. Deci există posibilitatea de a prelungi operaţiunea, în funcţie de necesităţi. Scopul nostru este de a stopa acest pericol permanent ce ameninţă permanent populaţia civilă, nevinovată şi traumatizată din Israel.

Dar 40.000 de rezervişti au fost mobilizaţi. Este acesta un semn al iminenţei unei acţiuni terestre?

Din câte ştiu, mobilizarea celor 40.000 a fost doar aprobată. Dar, în realitate, în ce priveşte numărul celor recrutaţi, cifrele sunt altele. Dar într-un război toate opţiunile sunt deschise. Depinde de evoluţii. Depinde cum va fi atins scopul. Iar scopul este, cum spuneam, stoparea lansărilor de rachete care terorizează oraşele noastre din sudul şi centrul Israelului, iar acum au ajuns chiar şi în nordul Israelului. Trebuie să calmăm această situaţie teribilă.

Sunt în curs negocieri în acest moment între Israel şi Hamas, negocieri diplomatice, pentru a stopa această situaţie?

Cum am spus, pentru noi, Hamas este o organizaţie teroristă. La ultima rundă de negocieri, din 2012, exista un anumit acord, obţinut prin mediere, din partea Statelor Unite, sprijinită de Egipt, prin care am ajuns la un acord de încetare a focului. Care nu a fost de durată, aşa cum vedeţi, ba chiar aş spune că Hamas a profitat de încetarea focului. Autorităţile au încercat să blocheze tunelurile prin care se făcea traficul de armament, dar cred că această pauză din 2012 a dat Hamas posibilitatea de a-şi întări forţa armată şi poate să se gândească la nişte măsuri concrete, ca guvernul de unitate, şi poate că într-o zi vor controla şi Cisiordania.

Una din principalele surse ale finanţării Hamas a fost Egipt, care a încetat. Cine sprijină astăzi Hamas şi grupurile militante din Fâşia Gaza?

Despre asta ar trebui sa întrebaţi partea palestiniană. Eu nu cunosc cu exactitate cum îşi obţin ei banii.

Nu aveţi nicio informaţie despre asta?

Poate că am, dar cred că asta nu e o întrebare pe care să o adresaţi Israelului pentru că poate primesc informaţiile din alte surse decât cele de la care Hamas îşi obţine finanţarea. Ce pot să vă spun este că tehnica militară, rachetele pe care le deţine Hamas, rachetele de rază lungă de acţiune vin din Iran, pe mare, prin Sudan, prin Libia, şi probabil că şi finanţarea vine de la organizaţii teroriste.

Palestinienii afirmă că coloniile evreieşti, construite zi de zi, ameninţă teritoriile lor, pâmântul lor, plantaţiile de măslini. Nu credeţi că ar trebui luată în considerare revendicarea lor de a fi oprite construcţiile de noi colonii pe teritoriile palestiniene?

Eu le-aş spune palestinienilor că chestiunea coloniilor nu a împiedicat ajungerea la un acord de pace cu Egipt, un acord de pace cu Iordania. Coloniile sunt o chestiune care trebuie rezolvată prin negocieri. Iar în momentul în care palestinienii vor veni în mod sincer la masa negocierilor şi vom discuta stabilirea graniţelor vom ajunge probabil şi la un schimb de teritorii. Deci odată ce ai stabilit chestiunea graniţelor, împreună cu celelalte, problema coloniilor va fi ireleventă, pentru că ce va fi în interiorul graniţelor tale e al tău. Iar ce e afară, evident, va trebui să vedem ce facem cu coloniile de dincolo de graniţe. Deci este vorba de o chestiune care trebuie discutată şi negociată. Dar se pare că palestinienii, din motive pe care doar ei le ştiu - bineînţeles, e foarte uşor să spui tot timpul: da, opriţi coloniile sau să găseşti alte motive. Dar cred că adevăratul motiv este că nu doresc sincer să vină, să discute şi să găsească o soluţie cuprinzătoare la acest conflict. Noi dorim să îl terminăm. Noi vrem să obţinem pacea. O pace de durată cu două state, unul lângă altul, statul israelian alături de cel palestinian. Credeţi-mă, Israel ar putea contribui mult la dezvoltarea economică a unui vecin palestinian, ca şi în cazul altor ţări din Orientul Mijlociu.

Ar fi acceptabil pentru Israel modelul celor două state?

În momentul în care guvernul de unitate, având ca membru Hamas, va fi desfiinţat, şi după acest val de teroare cu care ne confruntăm, dacă guvernul de unitate va fi desfiinţat, atunci îmi puteţi pune din nou această întrebare.

Dar pentru aceasta, Fatah ar trebui să guverneze şi în Fâşia Gaza. Vedeţi vreo şansă pentru Hamas să se retragă din Gaza oriunde în lume şi să cedeze în favoarea Fatah, să preia puterea acolo?

Eu cred că Abu Mazen urmăreşte ca, într-o zi, să guverneze atât în Cisiordania, cât şi în Gaza. Acesta este ţelul său. Sper că va reuşi să-şi ducă la capăt dorinţa.