Sari la conținut

Kiev: Convoi cu refugiaţi din Lugansk, lovit de o rachetă trasă de separatişti 

 

Anunţul a fost făcut de Ministerul Apărării de la Kiev, care nu a precizat însă dacă există victime. Atacul are loc după ce negocierile de la Berlin, dintre miniştrii de Externe ai Germaniei, Franţei, Rusiei şi Ucrainei pot fi catalogate drept un eşec. Asta, deşi toţi diplomaţii par să fie de acord că o confruntare directă între forţele armate ucrainene şi ruse trebuie evitată cu orice preţ.

În ciuda eforturilor diplomatice, situţia rămâne tensionată în estul Ucrainei. 16 dintre cele 270 de camioane ale convoiului umanitar rusesc ajunse la frontiera cu Ucraina vor fi inspectate de reprezentanţii Crucii Roşii şi lăsate apoi să ajungă în regiunile controlate de separatişti.

Ucraina şi Occidentul au bănuit că acest transport ar putea fi folosit ca acoperire pentru o intervenţie militară a Rusiei, scenariu negat vehement de Moscova.

Şeful diplomaţiei germane a anunţat că Ucraina are nevoie de o soluţie pe termen lung, dar că o soluţie politică este încă departe.